Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali erau la finalul lui 2021 cu aproape 14% mai mari decât în urmă cu un an

Bani, euro, seif Sursă foto: Pexels

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna decembrie 2021 cu 3,6 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 479,302 miliarde de lei, respectiv cu 13,9% (5,3 la sută în termeni reali) față de decembrie 2020, arată datele publicate de Banca Națională a României (BNR).

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 65% la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 4,6 la sută față de luna noiembrie 2021, până la 311 439,6 milioane lei, respectiv cu 13,5 la sută (4,9 la sută în termeni reali) față de decembrie 2020.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 2,5% față de luna anterioară, până la 165,023 miliarde de lei, iar față de luna decembrie 2020 au înregistrat o creștere de 9% (0,7 la sută în termeni reali).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 7,2% (până la 146,415 miliarde lei) față de luna precedentă și cu 19,1 la sută (10,1 la sută în termeni reali) față de aceeași perioada a anului anterior.

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 35 % în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, s-au majorat cu 1,8% față de luna noiembrie 2021, ajungând până la nivelul de 167,863 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 1,8 la sută, până la 33 924,8 milioane euro). Comparativ cu luna decembrie 2020, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 14,7 la sută (12,9 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 1,8% față de luna noiembrie 2021, până la 118,845 miliarde de lei, respectiv cu 1,8%, exprimate în euro. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 12,9% (11,1 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 1,9% față de luna noiembrie 2021, până la 49,017 miliarde de lei, respectiv cu 2,0 la sută când indicatorul este exprimat în euro. Comparativ cu decembrie 2020, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 19,3 la sută (17,4 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Tabel: BNR

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: