Proiectarea tronsoanelor de Autostradă Pașcani-Suceava și Suceava -Siret care fac parte din Autostrada Moldovei A 7 Ploiești-Pașcani înregistrează, în continuare întârzieri fiind calculate penalizări, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, după o întâlnire cu reprezentanții asociației civice ,,Împreună pentru A 8″. Penalizările sunt însă, ridicole, 0,001 % pe zi din valoarea contractelor, adică aprox. 100 de lei/zi. Despre aceste penalizări pentru proiectant, asocierea Search-Egis, Economedia a scris aici. ,, Pașcani – Suceava : 61,86 km și Suceava – Siret : 56,17 km. Ritmul este nesatisfăcător din cauză că prestatorul nu se mobilizează suficient. În acest moment sunt calculate penalizări de întârziere.” a transmis ministrul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Grindeanu a mai precizat la întâlnirea cu cei doi reprezentanți, Ionel Apostol și Cătălin Urtoi că se lucrează la o modificare a legislației pentru ca, după rezilierea contractelor procedura să fie reluată mai rapid, fără a da, însă mai multe detalii : ,,Am discutat astăzi cu reprezentanții Asociaților care militează pentru construcția autostrăzilor în zona Moldovei. Le-am transmis că lucrăm acum la un cadru legislativ care să nu mai permită blocarea proiectelor de infrastructură. Trebuie să înceteze șantajul pe care îl fac unii constructori. Nu respectă contractele deoarece știu că în cazul unei rezilieri termenele prevăzute de lege pentru reluarea licitațiilor sunt foarte lungi. Acest nou cadru legislativ va ajuta implicit construcția viitoarelor autostrăzi și drumuri expres din Moldova și Bucovina.” Grindeanu, reia practic mesajul transmis astăzi, într-un interviu pentru DC News în care s-a plâns de șantajul constructorilor la adresa companiilor din subordinea Ministerului. În privința lotului 3 Focșani-Bacău din A 7, proiectul tehnic este aproape finalizat în timp ce pentru lotul 4 Bacău-Pașcani (77 km.) proiectantul din Spania (Acciona) revizuiește documentația ca urmare a observațiilor primite de la CNAIR.

Ministerul a prezentat și situația celor două contracte pentru Studiile de Fezabilitate și Proiectare ale Autostrăzii Unirii A 8 : ,, A8 – Autostrada Unirii

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni:100,14 km
Pe sectorul cuprins între Târgu Neamț (Moțca) și Târgu Frumos, continuă investigațiile geotehnice. Pentru sectorul dintre Târgu Frumos și Lețcani au fost demarate investigațiile geotehnice.
-Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț: 211 km
Au fost elaborate memoriile pentru obținerea acordurilor de mediu.”