BCE menţine dobânda de referinţă la cel mai redus nivel din istorie. Christine Lagarde își schimbă strategia și nu neagă posibilitatea unei creșteri în acest an

Christine Lagarde Banca Central Europeană Sursa foto: europarl.eu

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să menţină nemodificată dobânda de referinţă, la cel mai redus nivel din istorie şi, de asemenea, a confirmat că programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP) se va încheia la sfârşitul lunii martie 2022, transmite AFP, citat de Agerpres. Cu toate acestea, BCE a deschis ușa pentru creșterea ratelor dobânzilor în acest an, într-o schimbare de politică neașteptată, cauzată de îngrijorările privind inflația, potrivit Reuters.

La fel ca şi la reuniunea din luna decembrie 2021, Consiliul guvernatorilor BCE a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%.

Însă preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a recunoscut că inflaţia în zona euro este la un nivel peste aşteptări, iar riscurile la adresa perspectivei inflaţiei sunt orientate în sus, dar a continuat să prognozeze că inflaţia se va reduce pe parcursul acestui an, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Acest lucru deschide ușa pentru o creștere a ratei dobânzii în acest an, marcând o schimbare remarcabilă a politicii BCE, una dintre cele mai conciliante bănci centrale din lume.

Christine Lagarde a refuzat așadar să excludă majorarea ratelor dobânzilor în acest an, ca răspuns la „îngrijorarea unanimă” a Băncii Centrale Europene cu privire la creșterea prețurilor. Pariurile investitorilor sunt că va BCE crește costurile împrumuturilor de mai multe ori în 2022, potrivit Financial Times.

Christine Lagarde nu a mai confirmat declarațiile anterioare, în care spunea că sunt șanse reduse ca banca să majoreze ratele în 2022. Ea spune acum că „situația s-a schimbat”.

Cu toate acestea, șefa BCE a subliniat că instituția nu se va grăbi să majoreze costul creditului până când nu va avea toate datele necesare. Lagarde a precizat că BCE nu va lua o decizie până în luna martie, când vor fi disponibile suficiente date pentru a putea face o evaluare aprofundată cu privire la perspectiva de inflaţie pe termen mediu.„Reuniunea noastră din martie, şi ulterior cea din luna iunie, vor fi de importanţă crucială pentru a stabili dacă cele trei criterii pentru orientarea viitoare a politicii noastre monetare sunt pe deplin îndeplinite”, a spus Lagarde.

Prețurile anuale de consum din zona euro au crescut cu un record de 5,1% în ianuarie.

Referindu-se la faptul că în luna ianuarie inflaţia în zona euro a atins un nivel record, depăşind estimările analiştilor, Christine Lagarde a apreciat că acest lucru se datorează impactului direct şi indirect al exploziei costurilor la energie, la care se adaugă majorarea preţurilor la alimente, ca urmare a unor costuri mai mari cu transporturile şi îngrăşămintele. Lagarde a adăugat că există semnale potrivit cărora blocajele de aprovizionare, care au contribuit la creşterea costurilor, se diminuează chiar dacă vor mai persista un timp.

O inflație mai mare decât cea așteptată a determinat Rezerva Federală a SUA și Banca Angliei să treacă la politici mai dure. Banca Angliei și-a majorat dobânda de politică monetară la 0,5% joi, la mai puțin de două luni după ce a crescut-o la 0,25%, în timp ce investitorii pariază pe cinci majorări ale ratei de către Fed în acest an.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: