Ministerul Finanțelor a propus vineri plafonarea tarifelor RCA timp de șase luni, pentru polițele noi, dar și alte modificări, precum limitarea comisioanelor brokerilor. Societățile care depășesc tarifele de referință plafonate vor primi amenzi de la 1.000 lei la 50.000 lei.
Pentru un șofer mai tânăr de 30 de ani, care are o mașină cu capacitate cilindrică de 1.200 mc sau mai mică, ASF avea în august o primă brută de referință de 1.129 lei. Ministerul Finanțelor propune acum pentru același tip de asigurat un tarif plafonat de 1.286 lei, ceea ce reprezintă o creștere de 13%.
Important de menționat însă este pe tarifele de pe site-ul ASF sunt unele de referință, însă societățile de asigurări au libertatea să practice alte prețuri, mai mari, pe baza cheltuielilor interne, cu dosarele de daune, a experienței cu daunele, care pot fi cu peste 36% mai mari.
Noile tarife publicate de Ministerul Finanțelor cuprind însă această marjă în plus de minim 36%.
Practic acest lucru înseamnă o ieftinire a RCA-ului față de august, cu circa 30%, după cum au explicat specialiști din piață pentru Economedia.
Noile tarife maxime propuse de Ministerul Finanțelor (documentul integral poate fi consultat AICI):
Tarifele RCA de referință practicate în prezent (actualizate de ASF în august 2021):
Noile tarife vor intra în vigoare după aprobarea lor de către Guvern.
Noile tarife maxime se vor aplica doar în cazul contractelor anuale încheiate după intrarea în vigoare a plafonării.
Ministerul Finanțelor propune o diferențiere de calcul al tarifelor pentru persoanele fizice și cele juridice. Astfel, pentru persoanele fizice, limitarea tariful maximal este justificată prin plafonarea la nivelul tarifului de referință publicat de către ASF, iar pentru persoanele juridice limitarea la tariful utilizat la încheierea contractelor RCA prin intermediul mecanismului asiguratului cu risc ridicat, adică tariful de referință publicat de către ASF înmulțit cu factorul N.
Depășirea nivelului maxim al tarifului de primă de către societățile de asigurare RCA constituie contravenție și se va sancționa cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei.
O modificare importantă vine și pentru brokeri: comisioanele de distribuție se limitează la maximum 5% din prima brută încasată.
Ministerul Finanțelor a făcut de asemenea și un tablou al prețurilor RCA după ce falimentul celui mai mare asigurător, City Insurance, a dus la scumpiri.
Dacă în primul semestru din 2021 prima medie anualizată a fost de 578 de lei, în trimestrul 3, după retragerea autorizației Societății de Asigurare –Reasigurare City Insurance SA a fost de 725 de lei, aceasta a ajuns în trimestrul 4 să fie de 1.050 de lei.
Citește și:
BREAKING Autoritatea de Supraveghere Financiară a propus plafonarea RCA timp de șase luni