Prețul hârtiei pe piața europeană a explodat luni, afectând și mai mult industria ambalajelor de hârtie. Prețul a crescut cu 30-40%

Exonia

Pe fondul blocării accesului la materia primă rusească, prețul hârtiei pe piața europeană a explodat astăzi. Majoritatea producătorilor de hârtie kraft au anunțat un val de scumpiri fără precedent cu procente ce variază între 30 – 40% și care intră în vigoare de îndată, motiv de îngrijorare în rândul industriei tipografice autohtone și așa destul de afectată de recesiune, potrivit reprezentanților fabricii de ambalaje Exonia.

Măsura se suprapune cu informația neoficială conform căreia, Guvernul Ucrainei a decis confiscarea tuturor mărfurilor aflate în tranzit dinspre Rusia, situație în care se află și o cantitate mare, de peste 250 Tone hârtie, destinată fabricii de ambalaje Exonia.

„Producătorul german Lenzing AG (Lenzing.com) ne-a notificat astăzi o majorare a prețului de 400 euro/tona la hârtia kraft din care producem sacoșe personalizate, fără îndoială cea mai mare creștere a prețului din istoria companiei care, alături de majorarea costurilor transportului, duce inevitabil la un impact major în prețurile tuturor ambalajelor fabricate din hârtie”, transmite Tiberiu Stoian. CEO Exonia.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Potrivit acestuia, majorarea preţului hârtiei este în primul rând consecința creșterii costurilor materiilor prime implicate în procesele de producție. Deja de anul trecut, în Europa a crescut preţul celulozei tip NBSK (Northern Bleached Softwood Kraft – celuloză sulfat albită din pastă de lemn nordic de esență moale cu fibră lungă), la care deja se aliniaseră fabricanții: Botnia, West Fraser, Billerund, Canfor Pulp, Domtar, Mercer International, Södra şi alţii.

Nici producătorii de celuloză NBSK din Asia și SUA nu au făcut excepție, majorând prețurile la unison.
Alt tip de materie prime ce intră în compoziția hârtiei este dioxidul de titan (denumit și alb de titan), substanță adăugată în compoziţia hârtiei pentru a îi conferi opacitate și un grad mai mare de alb, înregistrează scumpiri istorice, în acest sens DuPont Titanium Technologies anunţă o creştere a preţului dioxidului de titan (TiO2) DuPont Ti-Pure pentru toate capacitățile de producție din Europa.

„Creșterea costurilor cu utilitățile de peste 300% pentru utilizatorii industriali din ultimele 12 luni, dar mai ales blocarea importurilor de hârtie din Federația Rusă, coroborate cu creșterea cererii de sacoșe fabricate din hârtie, sunt consecințe ale situației geopolitice din această perioadă, în care noi, producătorii de ambalaje din Uniunea Europeană suntem victime colaterale, alături de partenerii noștri – lanțurile de retail și operatorii din HoReCa, care sunt cei mai importanți consumatori de sacoșe biodegradabile manufacturate din hârtie la Fabrica De Ambalaje Exonia”, transmite reprezentantul companiei.

Compania spune că blocarea accesului la achiziție pe piața rusă nu îi va afecta pe termen scurt, având în vedere capacitatea mare de procesare a fabricii din Iași de peste 3.500 tone anual și a colaborării cu alți 5 furnizori europeni de hârtie.

„Însă, pe termen lung, continuarea tendinței de creștere a consumurilor și de scumpire a hârtiei, ar putea duce la colaps industria procesatoare de celuloză și hârtie, cu consecințe catastrofale pentru multe industrii aflate în aval. Din acest considerent, lansez un apel la toți marii consumatori de sacoșe din hârtie dar și de ambalaje în general, să inițieze cât mai urgent posibil programe de stimulare a consumului responsabil din partea utilizatorilor finali, care trebuie să înțeleagă faptul că sacoșele fabricate de noi sunt extrem de rezistente, permit re-utilizarea de cel puțin 3-4 ori, să nu le mai considere de unică întrebuințare și să contribuie astfel la reducerea cantităților de materii prime necesare fabricării lor, care sunt accesabile greu în această perioadă și cu costuri din ce în ce mai mari”, spune Tiberiu Stoian.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: