Preţurile petrolului au încheiat tranzacţiile de luni în creştere cu peste 7%

petrol Sursă foto: Pixabay

Preţurile petrolului au încheiat tranzacţiile de luni în creştere cu peste 7%, cotaţia ţiţeiului Brent, de referinţă la nivel global, urcând la peste 115 dolari pe baril, transmite agenția Reuters, citată de News.ro. Aceasta în condiţiile în care ţările Uniunii Europene nu au fost de acord cu privire la posibilitatea de a se alătura Statelor Unite într-un embargo asupra petrolului rusesc, după un atac al grupării Houthi asupra unor Instalaţii petroliere saudite

Contractele futures pentru petrolul Brent au închis la 115,62 dolari pe baril, în creştere cu 7,69 dolari sau cu 7,12%, în timp ce contractele futures pentru ţiţeiul West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, s-au stabilit la 112,12 dolari pe baril, în creştere cu 7,42 dolari sau cu 7,09%.

Un astfel de embargo ”ar putea fi precipitarea problemelor globale din punctul de vedere al aprovizionării”, a spus John Kilduff, partener la firma Again Capital.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Având în vedere incertitudinea cu privire la potenţiala interzicere de către UE a importurilor de petrol rusesc, contractele futures pentru benzină din SUA au crescut cu 5%.

Guvernele Uniunii Europene vor lua în considerare dacă să impună Rusiei un embargo petrolier pentru invadarea Ucrainei, în timp ce se vor reuni săptămâna aceasta cu preşedintele american Joe Biden pentru o serie de summituri menite să întărească răspunsul Occidentului la invazia Rusiei în Ucraina.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cu puţine semne de relaxare a conflictului Rusia – Ucraina, atenţia a revenit asupra faptului dacă piaţa va fi capabilă să înlocuiască livrările ruseşti afectate de sancţiuni.

În weekend, atacurile grupului Houthi din Yemen, aliniat Iranului, au provocat o scădere temporară a producţiei la o rafinărie a Saudi Aramco din Yanbu, alimentând îngrijorarea pe o piaţă agitată a produselor petroliere, unde Rusia este un furnizor major şi global.

Arabia Saudită a declarat luni că nu va fi responsabilă pentru nicio lipsă globală de petrol după aceste atacuri, în semn de frustrare crescândă a Arabiei Saudite faţă de gestionarea de către Washington a Yemenului şi Iranului.

Cel mai recent raport al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol şi al aliaţilor săi, între care şi Rusia, cunoscuţi împreună sub numele de OPEC+, a arătat că unii producători încă nu ating cotele de aprovizionare convenite.

Preţurile petrolului au fost, de asemenea, sensibile la discuţiile despre ridicarea restricţiilor legate de Covid-19 din Hong Kong, ceea ce ar putea creşte cererea, şi la lista tot mai mare de companii americane care se retrag din Rusia – inclusiv Baker Hughes, ExxonMobil, Shell şi BP.