Ministerul Turismului invită românii să nominalizeze zonele din țară care le plac, pentru a fi înscrise în competiția Destinația anului 2022

daniel cadariu Sursa foto: Daniel Cadariu Facebook

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), alături de Alianţa pentru Turism, invită românii să nominalizeze orașele care le plac, pentru a fi nominalizate  în cadrul competiției Destinația anului 2022, unde ministerul și alianța sunt partenere. Scopul competiției este popularizarea locurilor emblematice ale României în mediul online,.

“Invit toţi românii să nominalizeze, în această primă etapă a competiţiei, oraşele şi localităţile turistice pe care le iubesc şi vor să le vadă incluse în topul destinaţiilor cele mai mai atractive din ţara noastră! Preferinţele pot fi exprimate până pe data de 10 aprilie, atunci când se va stabili podiumul pe categorii şi regiuni istorice”, a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, potrivit unui comunicat al MAT citat de Agerores.

Până în acest moment, au fost înregistrate mii de nominalizări pe www.destinatiaanului.ro.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

La categoria “City Break”, pe lângă Oradea, Iaşi sau Brăila, finaliste ale ediţiei de anul trecut, mulţi români recomandă Braşovul, Clujul, Timişoara, Sibiul, Alba Iulia, dar şi Craiova, Târgovişte, Brăila, Tulcea, Hunedoara şi Piatra Neamţ.

Surprize apar şi la categoria “Localităţi turistice”, unde nume noi ca Valea Doftanei, Brezoi, Sfântul Gheorghe (Delta Dunării), Rimetea, Breb, Slănic Moldova sau Vatra Dornei au strâns cele mai multe recomandări până acum.

Cele 6 destinaţii cu cele mai mari scoruri vor beneficia ulterior de promovare naţională intensă în lunile mai-august atât pe social media, cât şi prin emisiunile Destinaţia Anului difuzate pe Prima TV.

În următoarea etapă, juriul prezidat de Dragoş Anastasiu (Alianţa Pentru Turism) va acorda voturile celor mai atractive destinaţii pe baza înscrierilor şi ale unor criterii care cuprind investiţiile făcute în infrastructura turistică şi acţiunile de comunicare realizate în ultimii doi ani. Votul juriului va conta pentru 1/3 din scor, iar numărul nominalizărilor pentru celelalte doua treimi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: