Nicolae Ciucă a fost ales președinte al PNL: Investiţiile sunt cel mai puternic medicament pentru o economie în situaţie de criză

Nicolae Ciuca Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Nicolae Ciucă a fost ales, duminică, în congres, preşedinte al PNL. El a ținut un discurs în care a declarat că investiţiile „sunt cel mai puternic medicament pentru o economie în situaţie de criză” şi că trebuie să existe „un sistem de reglementare predictibil, guvernat de domnia legii, nu unul discreţionar, un sistem care să asigure echitate, transparenţă şi dinamism”. „Este nevoie, mai mult ca oricând, să ne asumăm domeniile unde să putem face performanţă cu adevărat şi să performăm. Nu putem merge otova cu toate, iar la final să ajungem nicăieri”, a susţinut el, potrivit News.ro.

„Oglinda partidului nostru este guvernarea. În acest context, investiţiile sunt cel mai puternic medicament pentru o economie în situaţie de criză. De aceea, după mulţi ani, am reuşit ca, la mai puţin de o lună de la preluarea guvernării, până să înceapă anul 2022, să avem bugetul aprobat în Parlament. Prin acest buget am alocat cea mai mare sumă pentru investiţii din ultimii 30 de ani – 88 de miliarde de lei”, a afirmat Ciucă, în discursul ţinut la Congresul extraordinar al PNL.

El a adăugat că România are la dispoziţie aproape 80 de miliarde de euro din fonduri europene, în PNRR şi cadrul financiar multianual.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

„Cum spuneam, nu vom mai avea nicio scuză dacă nu vom folosi eficient aceste fonduri pentru a duce la capăt marile proiecte din sistemul de învăţământ şi din sistemul medical, marile proiecte de investiţii în infrastructură, energie şi digitalizare. (…) Afirm toate acestea – şi au punctat foarte bine mai devreme colegii mei – pentru că absorbţia fondurilor europene de către România nu a atins acel nivel de performanţă optimă. De aceea politicile liberale trebuie să menţină în centrul lor obiectivul de a creşte capacitatea de absorbţie”, a continuat Nicolae Ciucă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit premierului, încă avem fonduri din cadrul financiar 2014-2020, iar aceşti bani trebuie folosiţi, altfel sunt pierduţi.

„Avem PNRR – 30 de miliarde de euro, cadrul financiar multianula 2021-2027 şi PNI Anghel Saligny. Am discutat săptămâna trecută cu toţi cei responsabili în acest domeniu şi le-am cerut să vadă complementaritartea dintre aceste programe, să nu cheltuim banii fără rost, să asigurăm convergenţa astfel încât să putem să înlăturăm diferenţa dintre judeţe, dintre regiuni, dintre rural şi urban şi mai ales să diminuăm şi dacă se poate să nu mai existe deloc diferenţa între noi şi ţările din vest”, a susţinut el.

El a adăugat că rolul nostru este să asigurăm adaptarea şi implementarea cadrului de măsuri care să ofere oportunităţi antreprenorilor, locuri de muncă românilor.

„Trebuie să avem un sistem de reglementare predictibil, guvernat de domnia legii, nu unul discreţionar, un sistem care să asigure echitate, transparenţă şi dinamism. Este nevoie, mai mult ca oricând, să ne asumăm domeniile unde să putem face performanţă cu adevărat şi să performăm. Nu putem merge otova cu toate şi la final să ajungem nicăieri”, a susţinut Ciucă.