Sindalimenta avertizează că 10.000 de angajați din industria alimentară și agricultură au fost excluși de la creșterea salariului minim

tractor, fermier, agricultura Sursa foto: Pexels

Proiectul legii privind majorarea salariului minim în industria alimentară şi agricultură, la 3.000 de lei/brut, face o mare nedreptate angajaţilor din sectoarele ape minerale şi îmbutelierea altor ape, sucurilor din fructe şi legume, bere, precum şi celor din domeniul pisciculturii, deoarece aceştia nu vor beneficia de prevederile legislative, atenţionează reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară – Sindalimenta, scrie Agerpres.

„Impunerea unui salariu minim garantat în industria alimentară şi agricultură a fost una din măsurile solicitate de sindicatele şi patronatele din cele două sectoare. Faptul că Guvernul a decis să sprijine proiectul de lege privind stabilirea unui salariu minim garantat de 3.000 de lei brut în cele două ramuri, prin includerea lui în programul guvernamental „Sprijin pentru România” a fost o decizie pe care noi am salutat-o, mai ales că pe această temă am avut şi o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă care ne-a promis tot sprijinul pentru urgentarea adoptării legii. Legea a trecut de Camera Deputaţilor, for decizional, urmând să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi publicată în Monitorul Oficial. Din păcate însă, în forma sa actuală, viitoarea lege face o mare nedreptate angajaţilor din sectoarele ape minerale şi îmbutelierea altor ape, sucurilor din fructe şi legume, bere, precum şi angajaţilor din domeniul pisciculturii deoarece aceştia nu vor beneficia de prevederile legii. Este vorba despre circa 10.000 de angajaţi care s-au trezit că, deşi activează în industria alimentară şi agricultură, au fost excluşi de la prevederile viitoarei legi”, precizează sursa citată.

Sindicaliştii din industria alimentară susţin că „deocamdată, alegem să credem că este vorba doar despre o eroare şi cerem Guvernului o rezolvare rapidă, prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă săptămâna viitoare, astfel încât şi angajaţii din sectoarele menţionate să beneficieze de majorarea salariului minim brut garantat, începând cu data de 1 mai”.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Problema este generată de faptul că sectorul Industria Alimentară al Băuturilor şi Tutunului înseamnă activitatea în două coduri CAEN: 10 şi 11. La codul CAEN 10 referitor la industria alimentară figurează prelucrarea mâncării, a produselor lactate, a uleiului, a produselor de brutărie, prelucrarea şi conservarea cărnii, a peştelui, crustaceelor şi moluştelor, precum şi fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor. Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor precizează că se vor mări salariile din industria alimentară, adică pentru angajaţii din domeniile incluse în codul CAEN 10. La codul CAEN 11 figurează, printre altele, producerea sucurilor din fructe şi legume, producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate (cod CAEN 1107) şi a berii (cod CAEN 1105). Cum proiectul nu face referire la aceste activităţi, angajaţii din aceste sectoare, deşi sunt asimilaţi industriei alimentare, nu pot beneficia de creşterea salariului. Pe de altă parte, trebuie spus că, în mod inexplicabil, de la prevederile viitoarei legi au fost excluşi şi angajaţii din domeniul pisciculturii, deşi domeniul figurează în codul CAEN 10″, subliniază reprezentanţii Sindalimenta.

În acest context, sindicaliştii solicită Guvernului României „îndreptarea cât mai rapidă a greşelii, în caz contrar, vom începe demersurile pentru a convinge Executivul să facă modificările necesare”, prin declanşarea unor acţiuni de protest stradale, inclusiv pichetarea Guvernului.

„Suntem decişi ca în cazul în care problema nu se va rezolva în regim de urgenţă pentru ca ea să fie aplicată unitar, vom înştiinţa organizaţiile europene şi internaţionale la care Sindalimenta este afiliată. Dacă va fi nevoie, o delegaţie a Federaţiei Sindalimenta se va deplasa la Bruxelles şi Geneva pentru a ne apăra drepturile. Suntem mai decişi ca niciodată să nu ne mai lăsăm umiliţi de politicienii români, aşa cum au făcut-o în repetate rânduri. Le reamintim că vorbim despre sectorul industriei alimentare, a băuturilor şi tutunului, un domeniu strategic pentru orice ţară care se respecta, dar ignorat în România de ani de zile, în ciuda apelurilor noastre repetate de a găsi soluţii la problemele cu care acesta se confruntă. Vorbim în primul rând de lipsa cronică de personal calificat generată de salariile foarte mici, cele mai multe la limita salariului minim pe economie. Demersurile noastre pentru iniţierea acestei legi care să stabilească un salariu minim garantat de 3.000 de lei brut, au pornit de la necesitatea fidelizării forţei de muncă şi de la dorinţa de a-i determina pe românii plecaţi peste hotare să se întoarcă acasă, mai ales dacă vorbim despre mâna de lucru calificată. În situaţia de faţă, prin omiterea intenţionată sau din greşeală a unor angajaţi care să beneficieze de aceste măsuri, se pare că întreaga clasă doreşte altceva”, a afirmat Dragoş Frumosu, preşedintele Sindalimenta.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: