Inflaţia anuală din Rusia a ajuns la 17,62%, cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani

rubla ruseasca Sursă foto: Unsplash

Inflaţia anuală din Rusia a accelerat la 17,62% până pe 15 aprilie, cel mai ridicat nivel de la începutul anului 2002 şi peste nivelul de 17,49% atins cu o săptămână mai devreme, volatilitatea rublei provocând creşterea preţurilor pe fondul sancţiunilor occidentale, a declarat miercuri Ministerul Economiei, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Preţurile tuturor produselor, de la legume şi zahăr la haine şi smartphone-uri, au crescut brusc în ultimele săptămâni, după ce Rusia a început pe 24 februarie ceea ce numeşte o operaţiune militară specială” în Ucraina.

Dar inflaţia săptămânală din Rusia a încetinit după o creştere semnificativă în ultimele săptămâni, au arătat miercuri datele serviciului de statistică Rosstat, dând băncii centrale motive să ia în considerare reducerea dobânzilor la şedinţa Consiliului de administraţie din 29 aprilie.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Banca centrală a declarat că s-ar putea să reducă rdobânda cheie de la nivelul actual de 17%, la viitoarele reuniuni ale consiliului de administraţie, şi că nu va încerca să încetinească inflaţia, pe care o ţinteşte la 4% în termeni anuali, prin orice mijloace.

Inflaţia săptămânală din Rusia a scăzut la 0,20% în săptămâna încheiată pe 15 aprilie, de la 0,66% cu o săptămână mai devreme, ducând creşterea preţurilor de consum de până acum la 11,05%, a spus Rosstat.

În aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile de consum au crescut cu 2,72%.

Inflaţia ar putea ajunge între 17% şi 20% în acest an, a declarat săptămâna trecută Alexei Kudrin, şeful Camerei de Audit a Rusiei.

Analiştii chestionaţi de Reuters la sfârşitul lunii martie au estimat, în medie, că inflaţia pentru 2022 se va accelera la 23,7%, cel mai ridicat nivel de după 1999.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: