Două remorchere mută 12.000 de panouri solare către rezervorul Alqueva din Portugalia, pregătind demararea în iulie a celui mai mare parc solar plutitor din Europa. Construit de principala companie de utilităţi a ţării, EDP, pe cel mai mare lac artificial din Europa Occidentală, parcul solar plutitor face parte din planul Portugaliei de reducere a dependenţei de importurile de combustibili fosili, al căror preţ a urcat în urma invadării Ucrainei de către Rusia, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Portugalia a accelerat trecerea la energia regenerabilă. Chiar dacă nu foloseşte aproape deloc hidrocarburi din Rusia, centralele sale electrice cu funcţionare pe gaz resimt efectul creşterii preţurilor la combustibili.

Când remorcherele vor muta panourile solare astfel încât să producă electricitate din parcul solar plutitor, cu o capacitate instalată de cinci megavaţi (MW), costul va fi mai mic cu o treime faţă de centralele sale electrice cu funcţionare pe gaz, a explicat Miguel Patena, director în cadrul grupului EDP.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Panourile de la rezervorul Alqueva, folosite pentru a genera hidroenergie, vor produce 7,5 GWh de electricitate pe an şi vor funcţiona alături de baterii cu litiu, pentru a stoca 2 GWh.

Panourile solare vor furniza energie pentru 1.500 de familii. Ana Paula Marques, membru al Board-ului executiv al EDP, a declarat că războiul din Ucraina a arătat necesitatea de a accelera trecerea la energia regenerabilă, iar proiectul Alqueva face parte din strategia EDP „de a deveni o companie ecologică 100% până în 2030″, hidroenergia şi alte surse de energie regenerabilă reprezentând 78% din capacitatea instalată a EDP, de 25,6 GW.