Producătorul român de polistiren și mortare uscate Verotherm anunță că își va instala 420 de panouri fotovoltaice cu o capacitate instalată de 150kw și o stație dublă de încarcare rapidă pentru mașini electrice și plug-in hibrid de 22 kw, pentru câștigarea independenței energetice și reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Vicențiu Mocanu, General Manager Verotherm România, afirmă: „Criza energetică, precum și impactul emisiilor de dioxid de carbon asupra mediului înconjurător reprezintă o preocupare majoră pentru noi și ne dorim să ne îndreptăm treptat spre o filosofie eco-friendly, pentru un business cu adevărat sustenabil. Încă din anul 2020 am început să lucrăm cu specialiști în domeniu pentru dezvoltarea acestui proiect, care presupune utilizarea energiei regenerabile, cu scopul de a crea un mecanism de independență energetică pentru fabrica noastră. Proiectul depus pentru programul Electric-up demarat de Ministerul Energiei a fost aprobat în 2021 și va fi implementat în curând, noi începând deja în primă fază implementarea investiției proprii în panouri fotovoltaice. Ne propunem, astfel, să obținem energie electrică pentru consum propriu și să stocăm energia neconsumată în baterii pentru menținerea în funcțiune a consumatorilor vitali.”
Investiția proprie VeroTherm în prima fază a proiectului green este de 90.000 euro, iar a doua fază a proiectului va presupune o investiție suplimentară de 65.000 euro, ca parte a programului Electric-up, demarat de Ministerul Energiei. Investiția totală se ridică așadar la 155.000 euro.
În termeni tehnici, sistemul cuprinde un invertor hibrid dual, un invertor on grid, acumulatori pentru stocarea energiei din producția proprie, panouri fotovoltaice, aparatură de ultimă generație, precum și o stație dublă de încarcare rapidă pentru mașini electrice și hibrid plug-in.
Stația de încărcare pentru mașini electrice și hibrid plug-in pusă în mod gratuit la dispoziția comunității, va fi amplasată într-o zonă marcată și semnalizată corespunzător. Aceasta va aduce și o facilitate pentru persoanele cu dizabilități, care vor avea posibilitatea de a-și regla nivelul cablurilor de încărcare. Fiind o stație de tip fast charge, automobilele se vor putea încarca în mai puțin de 35 de minute de la 20% la 80%.
În obiectivele de business ale companiei Verotherm pentru anul în curs se află și achiziționarea de noi utilaje de ultimă generație pentru producerea unui nou tip de polistiren, precum și creșterea parcului auto propriu. În acest sens, compania a bugetat o investiție de aproximativ 900.000 de euro.
Verotherm a înregistrat anul trecut venituri totale de 10 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 250% față de anul precedent și a vândut peste 300.000 mc de polistiren. Obiectivele de business pentru anul în curs vizează o creștere a vânzărilor cu 35%.
VeroTherm este o companie cu capital 100% românesc, înființată în 1998 la Râmnicu Vâlcea. În 2007, societatea a devenit franchisa LEM’S pentru marele brand de mobilă LEMET. VeroTherm deține facilități de producție în Râmnicu Vâlcea: o hală de peste 8.000 mp, unde își desfășoară activitatea cele 2 fabrici de producție, precum și parc auto propriu.