Economist, despre reglementarea „speculei”: Producătorii și consumatorii vor avea direct de suferit de pe urma acestui haos generat de interferența statului în piață. Adică vor da faliment, vor sărăci

bani portofel scumpiri piata

Producătorii și consumatorii vor avea direct de suferit interferenței statului în piață, prin reglementarea „speculei” și a prețurilor, spune economistul Cristian Păun, care precizează că intervenția guvernului este „populism”, iar baterea prețurilor în cuie este „cea mai periculoasă temă cu care politicienii pot veni în fața noastră”.

„Noua marotă a PNLPSD este problema prețurilor ”incorecte”. Vor să corecteze prin lege prețurile, ceea ce este imposibil. Adică să aresteze piața, să încarcereze prețurile, să execute chiaburii și speculatorii. În momentul în care prețul nu se mai formează în piață, el nu mai este ”preț”. Este orice altceva, dar nu preț. Nu mai sintetizează condițiile pieței. Este expresia impresiilor sau a percepțiilor unuia din afara pieței care, de cele mai multe ori, nu are nicio legătură sau calitate în a-și da cu părerea despre prețul ”corect””, spune economistul.

Potrivit lui, prețul este întotdeauna „corect” atunci când se formează cât mai liber în piață, atunci când este plătit de consumator fără să fie forțat sau constrâns de nimic să o facă, atunci când este alegerea lui exclusivă să plătească sau să nu plătească prețul pe care îl cere producătorul. La fel și pentru producător, prețul este corect atunci când nimeni nu îl constrânge într-un fel să ceară mai mult sau mai puțin pe ceea ce produce sau pe ceea plătește drept costuri (materii prime, muncă) pentru ceea ce produce, mai explică Păun.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Orice interferență, de orice tip, în mecanismul de formare al prețurilor îl face ca acesta să nu mai fie preț. Să nu mai transmită tipul de informație care stă la baza deciziilor din sfera consumului sau producției. Alterând prețul, consumatorii nu mai știu în timp real că bunul e rar (prețul e mare, prețul crește abrupt) sau abundent (prețul e mic, prețul scade abrupt). La fel și producătorii. Atunci toate deciziile lor vor fi supuse erorii. Alocarea resurselor se va face haotic și cu eroare tot mai mare în spate. În final, producătorii și consumatorii vor avea direct de suferit de pe urma acestui haos generat de interferența statului în piață. Adică vor da faliment, vor sărăci”, arată economistul.

Potrivit lui, prețurile, prin natura lor, nu sunt niciodată nici fixe și nici stabile. „Ele sunt purtătoarele acelei informații legate de condițiile pieței (cât se consumă versus cât se produce) care sunt mereu în schimbare. Baterea prețurilor în cuie este cea mai periculoasă temă cu care politicienii pot veni în fața noastră. Desigur, la ce nivel de pregătire economică există în România, nu e de mirare să își găsească repede o grămadă de adepți. Asta înseamnă populismul! Să guvernezi cu ochii pe ”ce vrea poporul”, chiar dacă ceea ce vrea este imposibil de rezolvat de tine. Mai mult, știind că poporul nu se pricepe la prea multe, poți plusa în materie de populism, propunând aberații seducătoare dar falimentare”, mai spune Cristian Păun.

Reamintim că și alți economiști consultați de Economedia consideră că reglementarea speculei și amendarea așa-zișilor speculanți care cresc prețurile este o măsură populistă, prin care politicienii arată cât se „luptă” împotriva „vinovaților de serviciu” pentru binele poporului, dar care de fapt lasă loc de abuzuri și interpretări.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: