Gazul lichefiat american va costa cu 5% mai puțin decât cel rusesc

GNL gaze naturale lichefiate Sursa foto: Linkedin / MOL

Gazul lichefiat din SUA va fi cu 2 până la 5% mai ieftin decât gazul rusesc pe care Bulgaria îl poate obține în acest moment. Acest lucru a fost anunțat pentru publicația bulgară BNR de deputatul Ivailo Mircev de la „Bulgaria Democrată”, membru al Comisiei parlamentare pentru energie, scrie Dnevnik, citată de Rador.

Premierul bulgar Kiril Petkov a anunțat recent că cele două nave cu gaz lichefiat negociate sunt deja în drum spre Bulgaria și este prevăzut să sosească pe 8 și 23 iunie. El a subliniat că acest contract a fost semnat între Bulgargaz și o companie americană, nu au existat intermediari, dar a refuzat să anunțe numele companiei, pentru a nu o expune din cauza prețului mic în fața altor clienți pe care aceasta îi are.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Prețul acestor petroliere nu este la fel de profitabil în acest moment, ca și cum ar avea un contract pe termen lung. Va fi cu foarte puțin mai mic decât cel pe care l-a oferit Gazprom – cu aproximativ 2 până la 5% mai mic decât prețul pe care l-am obține pentru gazul rusesc în acest moment. Acesta este prețul final care va fi la sosirea gazului în Bulgaria”, a spus Mircev, care a refuzat de asemenea să facă public numele companiei americane care va livra gazul lichefiat.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei