Vouchere alimente pentru populație. Trei companii vor emite cardurile, iar Poșta Română le va distribui

poza carduri DLB

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat miercuri contractele pentru emiterea cardurilor necesare pentru plata ajutoarelor sociale în valoare de 250 lei acordate persoanelor defavorizate. Câștigătorii achiziției directe, companiile care vor pune la dispoziție cardurile, sunt Edenred, Sodexo și UpRomania. Livrarea cardurilor către beneficiari va fi efectuată de Compania Națională Poșta Română.

Distribuirea către destinatari a cardurilor va fi făcută la domiciliile beneficiarilor, într-un termen de maximum cinci zile lucrătoare de la primirea acestora din partea emitenților autorizați, întreaga perioadă de valabilitate a convenției fiind de 18 luni de la semnarea documentului, transmite Poșta Română.

Aproximativ trei milioane de persoane din categorii vulnerabile urmează să primească cardurile emise pentru programul temporar “Sprijin pentru România”, care are alocat un buget de 3,1 miliarde lei, prin bugetul MIPE și din fonduri europene nerambursabile.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Banii, oferiți în patru tranșe până la sfârșitul acestui an, vor putea fi folosiți pentru cumpărarea de produse alimentare de bază și/sau pentru asigurarea de mese calde.

Următoarele categorii de persoane vor beneficia de aceste ajutoare sociale:

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei (număr estimat: peste 2,3 milioane persoane);

b) persoanele (copii și adulți), încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei (număr estimat: peste 400.000 de persoane);

c) familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

f) persoanelor fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Plata ajutoarelor sociale face parte din măsura temporară „Sprijin pentru România” și are un buget de 3,1 miliarde lei cu sursă de finanțare de la bugetul de stat (prin bugetul MIPE) și din fonduri europene nerambursabile (din Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială aferent perioadei de programare 2021-2027 și din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020).