Amenzile pe care le aplică ASF devin venit la bugetul de stat, a decis Senatul. Membrii ASF pot răspunde civil şi penal

asf, autoritatea de supraveghere financiara Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Senatul a adoptat luni, decizional, proiectul de lege iniţiat de către deputatul PNL Florin Roman prin care amenzile care pot fi aplicate de către Autoritatea de Supravegheze Financiară devin venit la bugetul de stat şi sunt diferenţiate pentru persoane fizice şi juridice. În varianta adoptată de senatori a fost eliminată reglementarea prin care membrii ASF erau exoneraţi de răspundere civilă şi penală, scrie News.ro.

„Amenda pentru persoanele fizice este cuprinsă între 1.000 lei şi echivalentul în lei a 25% din venitul net anual al persoanei fizice realizat cu angajatorul sau amendă. Pentru persoanele juridice, amenda este cuprinsă între 10.000 lei şi echivalentul în lei a 1% din cifra de afaceri anuală a persoanei juridice”, potrivit unui amendament admis de comisia buget-finanţe şi adoptat de plenul Senatului.

În varianta adoptată de către Senat a fost modificată prevederea reglementată de Camera Deputaţilor potrivit căreia amenzile încasate sunt 50% venit la bugetul ASF şi 50% la bugetul de stat. Astfel toate sumele din amenzile încasate devin venit la bugetul de stat, potrivit formei adoptate de

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„În cazul persoanelor juridice – limita maximă a fost înlocuită cu 1% din cifra de afaceri pentru că, pentru asigurătorii mari, acel 1% poate reprezenta chiar mai mult decât acel 1.000.000 lei cât era limita în formularea iniţială”, susţin iniţiatorii acestui amendament.

Printre articolele eliminate în forma adoptată de Senat se numără şi unul care prevede că membrii consiliului ASF care nu domiciliază în Bucureşti vor beneficia de decontarea cheltuielilor cu locuinţa de serviciu, cazare, diurnă şi transport.

Totoată, a fost eliminată şi reglementarea care prevedea exonerarea răspunderii civile şi penale pentru membrii ASF.

„Cheltuielile de judecată ocazionate de procedurile judiciare iniţiate împotriva membrilor Consiliului ASF sau împotriva personalului acesteia însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere şi control se suportă de către ASF, dacă organele judiciare constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună credinţă şi fără neglijenţă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea în condiţiile legii a atribuţiilor de supraveghere şi control”, potrivit formei adoptate de Senat.

„Paza ASF se asigură de către Jandarmeria Română, prin structurile specializate, în mod gratuit”, este o altă prevedere eliminată în variantă adoptată luni de Senat.

Proiectul de lege a fost adoptat de Cameră pe 13 octombrie 2020, iar votul Senatului a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: