Piața berii din România a înregistrat o scădere de 10% în primele 4 luni din 2022 în raport cu aceeași perioadă a anului anterior, arată datele asociației Berarii României. Sectorul ospitalității nu a reușit să revină la nivelurile de dinainte de pandemie, așa că și piața berii e afectată

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“În România, ca și în celelalte țări europene, contextul economic este unul foarte dificil, fiind încă marcat de efectele crizei sanitare generate de Covid-19, de războiul din Ucraina, dar și de creșterea accelerată a inflației, a prețurilor materiilor prime, energiei, gazelor și combustibilului”, explică Julia Leferman, director general asociația Berarii României.

Publicat pe 29 iunie, Raportul Europe Economics despre impactul Covid asupra industriei berii arată că, deși în 2021 au existat perioade de redresare, sectorul berii a înregistrat doar creșteri moderate ale vânzărilor, deoarece sectorul ospitalității nu a reușit să revină la nivelurile de dinainte de pandemie. Condițiile stricte în care sectorul Horeca a fost redeschis, restricțiile de călătorie, precum și regulile în continuă schimbare au contribuit la reducerea veniturilor pentru sectorul ospitalității și, implicit, al berii, susțin reprezentanții industriei.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Raportul realizat de Europe Economics arată că vânzările de bere din 2021 în baruri și restaurante au ajuns cu 42 milioane de hl sub nivelul din 2019, ceea ce reprezintă o scădere de 35% față de 2019.

“Având în vedere contribuția importantă a berii la economia europeană și conexiunile puternice și de anvergură cu alte sectoare economice, impactul pandemiei asupra producției de bere a avut efecte directe asupra locurilor de muncă, a valorii adăugate și veniturilor guvernamentale generate pe tot lanțul de producție și distribuție a berii. În timp ce impactul Covid-19 este din ce în ce mai restrâns, economia europeană se confruntă acum cu presiuni noi, suplimentare, care vor afecta consumatorii și vor genera poveri financiare mai mari și incertitudini în cazul multor companii”, susțin reprezentanții asociației.

Aceștia mai spun că o majorare moderată a pieței de bere la nivel european poate contribui la recuperarea a mai mult de jumătate din locurile de muncă pierdute și alte 4 miliarde euro taxe care urmează să fie plătite. Revenirea completă la nivelurile pre-pandemice ar urma să readucă o valoare adăugată suplimentară în economie de 6,2 miliarde euro, să recupereze încă 254.000 de locuri de muncă și să aducă alte 6 miliarde euro în venituri fiscale la bugetele de stat.