BREAKING Persoanele vaccinate anti-Covid cu ambele doze pot intra în România fără să mai fie obligate să se carantineze. Cu ce document poate fi făcută dovada vaccinării

Pasaport Covid Sursa foto: CommonPass

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de astăzi o hotărâre care stipulează că persoanele care vin din străinătate în România și au făcut ambele doze de vaccin (inclusiv rapelul) nu mai sunt obligate să stea în carantină, potrivit unui comunicat al comitetului.

Excepția de la carantinare se aplică dacă aceste persoane intră în România la mai mult de 10 zile după vaccinarea cu a doua doză.

Cum poate dovedi o persoană venită din străinătate că și-a făcut vaccinul? Cu ajutorul ”documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara țării”, potrivit hotărârii Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care nu explică însă dacă acest document ar trebui tradus în limba română sau într-o limbă de circulație internațională.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Această prevedere va înlesni circulația între România și alte state europene care au demarat campania de vaccinare și e de așteptat să aibă un impact pozitiv asupra mediului de afaceri, afectat de dificultatea deplasării dintr-o țară în alta.

Hotărârea CNSU trebuie dublată de o hotărâre de guvern.

  • Cele mai importante prevederi din această hotărâre:

– Instituirea excepției de la carantinare pentru persoanele care au fost vaccinate cu a doua doză (doza de rapel), dacă aceste persoane intră în România la mai mult de 10 zile după vaccinarea cu a doua doză. Același regim se aplică și în cazul persoanei care este contact direct cu o persoană pozitivă, dacă momentul contactului a fost la mai mult de 10 zile de la vaccinarea cu a doua doză;
– Instituirea posibilității ca și persoanele care sunt contact direct cu un pacient pozitiv cu virusul SARS-COV-2 să iasă din carantină în ziua a 10-a, dacă efectuează un test în a 8-a zi, rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică;
– Persoanelor care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord li se aplică excepțiile de la măsura carantinei stipulate în Hotărârea numărul 1/2021 și Hotărârea numărul 3/2021, dar și excepția de la carantinare în cazul în care au fost depistate pozitiv la testul COVID-19, dacă au trecut mai mult de 14 zile de la data confirmării, dar nu mai mult de 90 de zile de la acest moment.
– De asemenea, și pentru persoanele care intră în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord poate fi analizată suspendarea temporara a măsurii de carantină, la fel ca pentru persoanele care sosesc în România din celelalte state aflate pe lista de risc epidemiologic, pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (ex: afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică – în program de hemodializă), ș.a.m.d.
– Persoanele care vin din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și sunt exceptate de la măsura carantinării, respectiv persoanele vaccinate sau cele care au fost confirmate cu SARS-COV-2 și sunt în perioada cuprinsă între 14 și 90 de zile de la momentul confirmării, nu trebuie să prezinte rezultatul testului COVID-19 la intrarea în România.
– Aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România, listă valabilă începând cu data 19.01.2021, ora 0:00.

Citește aici Hotărârea CNSU

Foto: Pasaport Covid / sursa CommonPass

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: