SAS şi sindicatele piloţilor au ajuns la un acord salarial, a confirmat marţi compania aeriană scandinavă, punând capăt unei greve de 15 zile care a dus la anularea a 3.700 de zboruri şi a pus sub semnul îndoielii viitorul transportatorului, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Acţiunile SAS au crescut cu 12% în tranzacţiile de dimineaţă, dar apoi s-au stabilizat, cu un avans de aproximativ 4%. Preţul titlurilor SAS este încă mai mic cu aproximativ 40% de la începutul anului.

Compania aeriană, care a depus în SUA o cerere de protecţie în caz de faliment, în a doua zi a grevei, a declarat că greva a costat peste 145 de milioane de dolari până în prezent şi a afectat 380.000 de pasageri în sezonul de vârf de vară.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Acordul va permite companiei aeriene să finalizeze planurile în următoarele câteva săptămâni de a atrage o finanţare de 700 de milioane de dolari pentru a trece prin procesul de protecţie a falimentului.

Compania aeriană a spus că noul acord pe 5 ani şi jumătate, convenit cu patru sindicate ale piloţilor, o va ajuta să realizeze o parte din economiile anuale de costuri de 700 de milioane de dolari stabilite într-un plan de transformare a afacerii, cunoscut sub numele de SAS FORWARD, care include şi măsuri precum returnarea unor avioane nedorite locatorilor.

SAS încă mai trebuie ”să găsească câteva sute de milioane” în economii anuale de costuri pentru a-şi atinge obiectivul, a spus preşedintele SAS, Carsten Dilling.

Chiar şi înainte de apariţia pandemiei, SAS, care s-a autodenumit ca o companie aeriană premium, pierdea bani pe fondul concurenţei crescânde din partea transportatorilor low-cost.

SAS a îndeplinit, de asemenea, o cerere cheie din partea sindicatelor, conform căreia piloţii disponibilizaţi să nu fie nevoiţi să concureze cu candidaţii externi pentru locuri de muncă cu condiţii mai puţin atractive la filialele nou înfiinţate SAS Link şi SAS Connect, cu sediul în Irlanda, a declarat Asociaţia suedeză a piloţilor aerieni.

Acordul a rămas supus aprobării membrilor sindicatului şi a unui tribunal federal din SUA, care este aşteptată în câteva săptămâni, a spus SAS.