Guvernul pregătește majorări de salarii de până la 50% pentru bugetari, din august

Guvernul pregătește noi majorări salariale pentru bugetari, unele de până la 50%, chiar din această lună, potrivit unui proiect de ordonanță publicat de ministerul Muncii. Executivul nu precizează însă care va fi impactul bugetar ale acestor creșteri salariale.

Guvernul motivează această inițiativă susținând că drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar nu au fost majorate în ultimii doi ani ca urmare a măsurilor fiscal-bugetare adoptate în contextul pandemiei, excepție făcând doar angajații din sănătate și din învățământ. Totodată, Executivul mai susține că activitatea care urmează a fi desfășurată de personalul implicat în implementarea reformelor din PNRR presupune responsabilități și competențe cel puțin similare celor necesare pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, iar activitățile specifice atribuțiilor de coordonator de reformă/investiții sunt de o complexitate deosebită. Astfel, „pentru recrutarea/retenția unui personal înalt calificat care să asigure implementarea reformelor și investițiilor în termenele asumate este necesară remunerarea în aceleași condiții pentru toate instituțiile cu atribuții și specificități similare, drept pentru care este necesară și uniformizarea condițiilor de remunerare pentru activitatea de gestionare a PNRR”, mai argumentează Guvernul.

În plus, Executivul afirmă că, din cauza liberalizării preţurilor la energie s-a generat o creştere fără precedent a preţului la energia electrică, gazele naturale, precum şi la combustibil care a avut impact atât asupra creşterii preţurilor la utilităţile publice pentru populaţie, determinând o scădere a puterii de cumpărare, iar criza războiului din Ucraina a determinat la rândul său un impact puternic asupra preţurilor la bunurile de consum, „în lipsa unor măsuri concrete şi rapide s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoriile de persoane vizate de prezenta ordonanţă de
urgenţă, prin diminuarea puterii de cumpărare, cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei şi prin amplificarea riscului de sărăcire extremă”.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Astfel, potrivit proiectului de OUG, personalul din instituțiile și/sau autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, în baza legilor pentru ratificarea sau aprobarea acordurilor de împrumut adoptate de Parlamentul României și/sau în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect.

Personalul din cadrul Institutului Național de Statistică precum și din cadrul direcțiilor regionale și județene de statistică beneficiază, începând cu luna august 2022, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

Funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii și Solidarităţii Sociale, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcționarii publici din cadrul aparatului Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Justiției, precum și funcționarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

Funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerului Muncii și Solidarităţii Sociale, precum și din cadrul direcțiilor regionale și județene de statistică beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

Personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii și Solidarităţii Sociale, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerului Sănătății, Ministerul Educației, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, din cadrul aparatului Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Justiției, din serviciile Parlamentului, cu excepția celui prevăzut la pct. 1 şi 2, precum și cu excepția personalului prevăzut la cap. II lit. A pct. I subpct. 2.4 din prezenta anexă, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

Personalul contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Muncii și Solidarităţii Sociale, Ministerului Sănătății, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Educației, precum și din cadrul direcțiilor regionale și județene de statistică beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

Începând cu luna august 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie și indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.

Pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iulie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie și indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază aceste categorii de personal se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022.

Întrebat care este impactul bugetar al acestor măsuri, Marius Budăi a răspuns:

„S-a făcut o analiză a tuturor bugetelor, s-a discutat cu aproximativ toţi ordonatorii de credite, în special cu ministerele. Aceste majorări salariale se vor acorda cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin legea bugetului pe fiecare ordonator principal de credite. Nu se vor acorda la rectificarea bugetară sume suplimentare”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Să văd dacă ghicesc! Voi sunteți oficiosul USR deci sunteți împotriva creșterilor salariale. Pe de altă parte e vorba de cei care lucrează la obsesia USR-iștilor, PNRR. Voi ați vrea să nu se dacă PNRR deci: jos cu creșterile salariale!!!!!

    • Pai dar de unde atatea cresteri ma Ioane ? Banii vin de la astia care au mai ramas prin tara si intr-o continua scadere. Serviciile la stat sunt proaste, companiile de stat proaste falimentare, de ce sa crestii salarii daca nu exista performanta?

    • Ionut, vesnicul gornist anti-usr, ne poti spune si care e costul suportat de mediul privat pentru a sustine aceste legitime, necesare, normale, meritate cresteri salariale din sectorul public? Avem servicii medicale, de transport, administrative, de educatie, imbunatatite sau decent functionale?
      Tu esti un beneficiar al acestor masuri, nici nu ar trebui sa-ti citesc postarile, stiu dinainte ce vei spune.

    • Bai Ioane, dar stiai ca in Romania 33% din buget se duce catre salariile bugetarilor? In nici o tara din Europa nu se intampla ca asa multi bani din buget sa se duca doar catre salarii. Stii cu cat e mai mare in medie salariul unui bugetar fata de salariul unui privat? Cu vreo 2800 RON pe luna. Deocamdata. In ce tara normala la cap, salariile bugetarilor sunt mai mari decat salariile privatilor? Doar in Romania se intampla asta.

      • Dar privatul vinde la preturi concurentiale cu occidentul si face profituri enorme (vezi raportarile din ultimul timp..banci,energie, constructii, combustibili samd), insa salariile nu le plateste la fel.
        Deci care e hotul aici?
        De ce sa samoara si capra vecinului … adica a bugetarului…
        Mariti voi salariile ca la bugetari si o sa fie bine!
        Ori voi vreti doar sa muncim pentru voi ca scalvi, sa va imbuibati profiturile uriase, si aruncati vina pe stat sau bugetari!

  2. Sunt bine venite aceste cresteri. Ca bugetar am salar de 7k lei si abia imi ajung pentru un trai decent.

  3. Crearea unor decalaje mari între salarii,pe de o parte,între salarii și pensii,pe cealaltă parte,duce,in extremis,la o viață grea deoarece preturile vor urma salariile mari,nicidecum nu vor sta pe loc ,marindu-si profitul la maxim,în cele din urmă,(patronii,privatul),cei cu venituri mici vor face foamea!veniturile trebuiesc crescute progresiv astfel încât să se aproprie că valoare iar prețurile sa nu o mai ia razna din cauza profitului exagerat!!!

  4. Sa vad daca socotesc bine: 15% marirea salariului de baza… la care se adauga sporurile de X %. In curand toate taxele si impozitele colectate nu vor mai acoperi cheltuielile cu pensiile si salariile bugetarilor…Sa vezi unde va duce generalul de carton USL Romania in max. 2 ani…
    Faliment/Incapacitate de plata iti spune ceva?

    • Cred ca vor impozita mai agresiv privatii , nu este exclus sa vedem taxare de 60%.

  5. Cred ca salariatii, altii decat cei platiti din bugetul de stat, ar trebui sa opreasca munca pentru o perioada. Da, sa faca o greva generala !!! Nu contest munca bugetarilor, dar eu muncesc in privat pentru 3500 lei mult, mult va asigur ! Sunt inginer, poate slab, insa i-mi place ce fac si aduc plus valoarea muncii pe care o prestez .Nu cred ca suntem toti la fel, dar este mult prea mare diferenta. !!!

  6. Hai, să ne vărsăm toți năduful, că doar asta putem face,în timp ce bugetarii stau cu burdihanul la soare, la mare,să se relaxeze,pe banii statului, după munca istovitoare pe care au depus-o. Totul pt ei, toată România lucrează pt ei,pt bunăstarea lor. Doar ei plătesc facturile mărite,doar pt ei a scăzut puterea de cumpărare, doar ei trebuie protejați în această țară. Ceilalți să ducă greul, că doar sunt căliți de atâția ani de batjocoră.Un invitat, nu știu,ceva secretar de stat, spunea că nu sunt bani pt pensionari, că trebuie plătite împrumuturile, precum și cheltuielile haotice din timpul pandemiei.Deci,dragilor nu vă stresați aiurea, mâine trebuie să fiți apțți pt muncă, să puneți umărul la greutățile prin care trece țara, în aceste vremuri.
    Trebuie să produceți,că anul viitor urmează și profesorii, că de, aceștia nu sunt tot bugetari? Sunt istoviți după cele 18-20 de ore pe săptămână, după concediile de luni de zile, sau mai bine zis după meditațiile pe care le dau, care,după câte am citit,pot ajunge la 5000 de euro pe lună.Îmi închipui,atunci, ce interesați sunt pt pregătirea elevilor la clasă.Deci, pregătiți-vă, un prof debutant trebuie sa aibă 4000 lei,net, că doar el are studii super superioare,de 3 ani,mulți domnilor,mulți.

  7. Poate a semneze condicane spune și nouă ministrul BUDĂi, de ce celor care lucrează la PNNR trebuie sa li se mărească salariile. Pentru salariul de încadrare (destul de mare) ce trebuie sa facă ? Doar să semneze condica ?

  8. ESTE O HOTIE MAJORAREA CU 50% PT CEI DIN PNNR !
    Era deja prea mult si 35% .
    IN PNNR datorita acestor castiguri grase suplimentare au fost implicati fel de fel fara legatura cu derularea efectiva a proiectelor, fara experienta , fara cunostinte de vreo limba straina sau cu cunostinte vagi . LA Min. TRASNPORTURILOR pe pile au fost bagati in PNNR persoane pana si de la RESURSE UMANE , fara nicio tangenta pe motiv ca vezi Doamne fac pontajul !!! Deja multi castiga 35% in plus, fiind o discrepanta uriasa de venituri fata de ceilalti ca si cum aceia lucreaza separat intr o entitate si locatie fara legatura si fara sprijinul celorlalti colegi. Mai mult, acestia lucreaza in cele 8 ore de program nu in afara lui . Este o hotie si o bataie de joc,

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.