Grupul chinez CATL va construi în Ungaria o uzină de baterii electrice în valoare de 7,3 miliarde de euro, în apropiere de România

audi-baterii-e1581457048746 Foto: Producția de baterii electrice

Grupul chinez CATL a anunţat vineri că va construi în Ungaria o uzină de baterii electrice în valoare de 7,3 miliarde de euro, în condiţiile în care cel mai mare producător mondial de baterii pentru autovehicule se pregăteşte să răspundă unor comenzi crescute venite din partea constructorilor de automobile, transmite Reuters, citat de Agerpres.

CATL a precizat că lucrările de construcţie la uzina sa de baterii cu o capacitate de 100 GWh, ce va fi amplasată în oraşul Debreţin, estul Ungariei, cea mai mare investiţie de peste hotare a grupului chinez, vor începe în acest an, după obţinerea aprobărilor necesare, urmând să se întindă pe o perioadă de maxim 64 de luni.

La finalizare, aceasta ar urma să fie cea mai mare uzină de celule pentru baterii electrice din Europa şi, de asemenea, a doua facilitate de producţie a CATL din regiune. La uzina de la Debreţin vor fi produse celule şi module de baterii pentru constructori auto precum Mercedes-Benz, BMW, Stellantis şi Volkswagen.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Această investiţie va marca „un salt uriaş în expansiunea globală a CATL”, a subliniat fondatorul şi preşedintele grupului chinez, Zeng Yuqun.

În paralel, compania chineză continuă cu planurile privind debutul producţiei de baterii în America de Nord până în 2026, pentru clienţi precum Ford Motor, în pofida tensiunilor dintre Beijing şi Washington.

Investiţia CATL este crucială şi pentru Ungaria, care a devenit un hub important pentru producţia de vehicule electrice şi baterii în Europa. Debreţin este deja locul unde se construieşte o uzină a grupului auto german BMW, în timp ce rivalul Audi are deja o uzină la Gyor, vestul Ungariei, iar Mercedes-Benz operează o uzină la Kecskemet, centrul Ungariei.

Compania chineză a mai anunţat că examinează de asemenea posibilitatea de a-şi uni forţele cu partenerii locali pentru a pune la punct facilităţi pentru materialele necesare producţiei de baterii în Europa.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ce misto e sa fii din Oradea! Fabrici ca Bmw, Catl in zona metropolitana 🙂 Ca e putin mai … dincolo, ce mai conteaza! Cand nu o sa mai fie forta de munca la vecini, poate vine si aici o investitie de miliarde :)) Sau la sarbi?

  2. Chinezii au industrializat puternic Ungaria dupa ce mafia statala romaneasca i-a respins de la licitatii.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.