INTERVIU Românii de la Graphein vor să atragă finanțare de 700.000 de euro pentru a se extinde și să cumpere o companie din domeniul topografiei

bani, euro sursa foto: Pexels

Graphein, compania care oferă servicii de topografie şi scanare 3D pentru proiecte de construcţii, este în discuții cu mai mulți investitori pentru a atrage finanțare de 700.000 de euro până la sfârșitul acestui an, începutul anului viitor pentru dezvoltarea business-ului, a declarat Eugen Ursu, CEO și cofondator Graphein, într-un interviu acordat Economedia.

Eugen Ursu spune că își dorește un investitor strategic, care să îi ajute să crească în continuare și să-și dezvolte echipa de management, precum și business-ul la nivel național în primă fază, iar apoi internațional. De asemenea, Grephein este în discuții pentru a cumpăra o companie din domeniul topografiei, tranzacție care va putea avea loc tot anul viitor.

„Ne uităm la achiziția de companii în zona concurenților din piața din România din zona topografie și scanare 3D pentru a ne putea extinde regional. Ne uităm la companii competitive ușor mai mici ca noi. Am dori să fie anul acesta (n.r.- încheierea tranzacției), dar probabil tranzacția se va extinde pe anul viitor”, a declarat Eugen Ursu.

În urmă cu doi ani compania avea în plan pentru 2021 de a atrage investiții de 600.000 de euro pentru a se extinde pe alte pieţe, plan care nu a mai avut loc ulterior. La momentul respectiv extinderea pe alte piețe era prematură, iar pentru a intra cu birouri proprii pe noi piețe va mai fi nevoie de încă 3 ani.

„Să ajungem lideri în România și apoi e mai ușor de finanțat extinderea prin atragerea unei noi runde de investiții”, spune antreprenorul.

Însă compania vrea să își continue extinderea în rețeaua de francize atât la nivel național, cât și internațional. Eugen Ursu spune că este în discuții cu antreprenori din Germania pentru a deschide acolo o franciză, spunând că nu este doar despre vânzarea unei francize, ci despre găsirea unui partener potrivit de dezvoltare. Acesta spune că, la nivel național, planurile de expansiune au în vedere fie francize fie noi birouri, dorind să se extindă în Timișoara, Brașov și Constanța. De asemenea, pentru anul viitor, Grephein are în plan să angajeze încă 30-40 de persoane, având în prezent 70-80 de angajați.

În ceea ce privește proiectele de scanare 3D, antreprenorul a declarat că unul dintre obiective este dezvoltarea proiectelor de tip Smart City. Eugen Ursu spune că au solicitări de astfel de proiecte în Târgu Mureș, Baia Mare, Timișoara.

„La Iași am făcut un proiect pentru Iulius unde am scanat 2 km mp din oraș. Avem date digitalizate. Dacă primăria ar vrea să folosească astfel de informații, le pot accesa deja. Este mapat 3D La Cluj, la fel în Baia Mare. Vrem să facem în toată țara dacă există deschidere de la primării, inclusiv în zonele rurale, dar nu prea sunt bani și trebuie să existe educație pentru a folosi datele digitale”, spune acesta.

Companiile își fac plan B în cazul în care statul nu va administra bine banii din PNRR

Compania și-a accelerat business-ul și datorită proiectul realizate în străinătate, astfel că anul trecut circa 10% din cifra de afaceri a provenit din exteriorul țării. Pentru că România are totuși mare nevoie de extindere pe infrastructură, Eugen Rusu spune că focusul pentru următorii 3-4 ani este piața locală, însă au nevoie de anumite opțiuni în cazul în care statul nu va putea administra bine fondurile.

„Viziunea noastră este în felul următor: vrem să creștem o companie la nivel european în 10-20 de ani. Vrem să ajungem printre primele companii, dacă nu prima companie din din domeniu. În România, adopția a fost mai grea decât în străinătate. Vrem să ne extindem aici, dar trebuie un echilibru și vrem diversificare pentru a avea o opțiune. Nu vrem să pierdem focusul în România. Vrem să fim cea mai mare companie din România din domeniu și apoi să ieșim poate mai mult pe internațional. Anul trecut am avut cam 10% din cifra de afaceri din exteriorul țării și cumva vrem o balansare în sensul acesta. Nu vrem să creștem foarte mult în exterior, mai ales că este nevoie în țară de investiții în această zonă”, spune Ursu.

Acesta spune că printre cei mai mari datornici la stat este domeniul construcțiilor, iar o criză, o administrație dezastruoasă a statului, o insolvență majoră, creează un un risc.

„Riscul major ca statul să nu administreze bine banii din PNRR, suprapus peste o criză în domeniul construcțiilor, atunci vor fi probleme și deja putem vedea semne de insolvență”, conchide CEO-ul Graphein.

Acest interviu a fost transcris cu ajutorul Vatis Tech.

sursa foto: Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *