BREAKING. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie a urcat la 15,9%. Prețurile de consum au mai crescut cu 1,3% de la o lună la alta/ Topul scumpirilor

cumparaturi, cos cumparaturi, magazin Sursa foto: Pixabay

Preţurile de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 au crescut cu 1,3%, arată datele publicate azi de Institutul Național de Statistică. Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 13,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 este 15,9%. Media modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) este 11,8%.

Rata anuală a inflaţiei urcase la 15,3% în luna august a acestui an, de la 15% în luna iulie.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 este 100,93%.  Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) determinată pe baza IAPC este 10,2%.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Față de acum un an, indicele prețurilor de consum s-a majorat cu 19,12% la mărfuri alimentare și cu 16,61% la cele nealimentare.

Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la gaze, care s-au majorat cu peste 70%. Prețurile la produse de morărit și panificație sunt cu 25,3% mai mari decât în urmă cu un an, făina e cu aproape 35% mai scumpă, iar prețul pâinii a crescut cu 26,58%.

Singurele scăderi s-au înregistrat la servicii de poștă, telecom și servicii de telefonie

Creșteri prețuri de consum în luna septembrie 2022 față de septembrie 2021:

Gaze + 70,64%

Zahăr + 49,99%

Ulei +46,98%

Cartofi + 42,83%

Energie electrică, gaze şi încălzire centrală +41,36%

Făină +35,59%

Transport Aerian +34,17%

Unt + 34,13%

Combustibili +28,85%

Pâine +26,58%

Brânză +25,95%

Energie electrică + 24,98%

Lapte și produse lactate +23,62%

Legume și conserve de legume +21,93%

Lista integrală AICI

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: