Barometru. Tendințele piețe muncii pentru 2023: Lipsa acută de specialiști va continua, iar salariile vor crește cu până la 15%/ Care vor fi cele mai căutate locuri de muncă în 2023

angajati, munca, birou, companii Sursă foto: Unsplash

Circa 69% dintre manageri estimează că 2023 va fi anul în care să își păstreze angajații calificați va fi o adevărată provocare, în contextul problemelor din economie, potrivit unui barometru de opinie realizat de Frames și Digital HR. 

Marea majoritate a respondenților afirmă că vor încerca să își fidelizeze angajații, însă se așteaptă ca aceștia să își întețească eforturile de a-și găsi un loc de muncă mai sigur și mai bine plătit, în contextul în care inflația va afecta puternic nivelul salariilor. În acest context, 73% dintre respondenți se tem că nu vor găsi angajați experimentați în 2023.

„Sunt sectoare unde angajații specializați sunt tot mai puțini, precum industria automotive sau IT, industrii care se dezvoltă atât de repede încât piața HR nu face față. Problemele de recrutare au trecut de mult de nivelul de management și s-au accentuat în zona de angajați specializați și chiar și entry level’’, arată concluziile barometrului.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit specialiștilor, este de așteptat ca decalajul dintre cererea de forță de muncă specializată și oferta să crească pe măsură ce problemele economice se vor adânci, de la inflație la posibila recesiune tehnică.

Pentru 2023 nu va mai fi de ajuns doar un salariu bun pentru a angaja specialiști

Potrivit barometrului, anul viitor va fi perioada în care care ofertele de muncă își vor diversifica tot mai mult paleta de servicii. Nu va mai fi de ajuns doar un salariu bun pentru a angaja un profesionist.

Întrebați care vor fi principalele avantaje care vor face diferența între ofertele companiilor, în 2023, 72% dintre cei chestionați au menționat pachetul salarial, 61% au amintit de soliditatea firmei, iar 43% au indicat facilitățile suplimentare puse la dispoziția angajaților (traininguri, participări la evenimente, bonuri de masă, facilități de transport etc.).

Se va menține totuși și interesul managerilor pentru flexibilitatea programului de lucru, manifestată de 41% dintre respondenți.

,,Inflația puternică din acest an care, probabil, va rămâne la un nivel ridicat și în anul viitor, a afectat puterea de cumpărare a salariaților, astfel că angajatorii au căutat și vor căuta soluții pentru a optimiza pachetele salariale. O creștere medie de 10-15% a salariilor, care să acopere inflația  estimată în 2023 este de așteptat, alături de oferirea unor prime ocazionale, în funcție de dinamica business-ului’’, spun experții.

Potrivit rezultatelor barometrului, 52% dintre managerii chestionați au menționat o creștere salarială între 10-15% în 2023. 26% vor să crească salariile cu peste 15%, iar 22% estimează un avans al salariilor sub 10%, în funcție de situația economică.

„Salariul va continua să fie cel mai important însă, în condițiile perioadei dificile spre care ne îndreptăm, siguranța locului de muncă probabil va trece în prim-plan, asta dincolo de tendințele consolidate în pandemie – work from home, oportunitatea de a avea work life balance, posibilitatea de dezvoltare și promovare profesională, confirmarea profesională etc.”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Care vor fi cele mai căutate locuri de muncă în 2023 

Cele mai căutate locuri de muncă în 2023 vor fi în IT, retail, construcții și servicii, arată datele barometrului Frames & Digital HR.

63% dintre managerii chestionați consideră că cei mai căutați vor fi angajații din sectorul IT, mai ales în contextul dezvoltării semnificative a economiei digitale.

Pe locurile următoare, în topul reieșit din opiniile celor intervievați, s-au situat retailul, menționat de 51% dintre cei chestionați, sectorul construcțiilor (49%), serviciile (42%), medical/pharma (38%), serviciile de suport (22%) și industria auto, cu tot cu activitățile aferente (19%)

,,Dincolo de business-urile clasice, precum retailul și construcțiile, dinamica economică generează o cerere tot mai mare de personal în sectoarele de automatizare a proceselor, de programare și gestiune a fluxurilor de date și marfă. Ne îndreptăm spre Industry 4.0, a patra revoluție industrială, în care automatizarea și digitalizarea business-urilor se vor afla în prim-plan. Cine nu va investi în optimizarea fluxurilor de lucru, în cercetarea digitală a pieței, în optimizarea datelor de producție și vânzări, în eficientizarea activității va avea de pierdut. Competitivitatea economică se va regăsi în principal în aceste tendințe’’, a mai declarat Negrescu.

Potrivit concluziilor barometrului Frames & Digital HR, pentru angajatori, salariatul devine tot mai mult un capital, vremea când oricine putea fi înlocuit, dacă nu respecta deciziile angajatorului, fiind pe cale să apună.

,,Într-o piață în care cererea de forță de muncă de calitate este puternic disproporționată în raport cu oferta, echilibrul va putea fi găsit doar în măsura în care ambele părți – angajați și angajatori – vor accepta relația de parteneriat, cu toate beneficiile și obligațiile aferente”, se mai spune în barometru.

Antreprenorii privesc îngrijorați  la impactul modificărilor administrative ce vor intra în vigoare in 2023

Creșterea impozitării pe zona de part-time, majorarea salariului minim pe economie, schimbările din zona de taxare a microîntreprinderilor și a impozitării dividendelor vor pune presiune pe companii, astfel că politica de resurse umane va fi una de tipul ,,pașilor mărunți’’.

Potrivit rezultatelor barometrului, oamenii de afaceri și experții HR privesc cu îngrijorare la impactul modificărilor administrative ce vor intra în vigoare in 2023 cât și la perspectivele unor noi decizii în acest sens, despre care mulți dintre ei spun că vor bulversa mediul de business.

Chestionați în ce măsura deciziile fiscale vor afecta piața muncii în 2023, 64% dintre respondenți au declarat că acestea vor avea un efect negativ, 19% au afirmat că impactul în sectorul în care activează va fi unul relativ scăzut, în timp ce 17% au declarat că nu au toate datele pentru a da un răspuns.

Barometrul privind perspectivele pieței de muncă a fost realizat de Frames în perioada 1 – 9 octombrie 2022, la comanda Digital HR, pe un eșantion de 260 de oameni de afaceri și experți HR din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc. Metodele folosite pentru chestionare au fost email-ul și interviul telefonic.

Digital HR este o platformă de e-learning dezvoltată de patru companii cu mare experiență în domeniul economic. Cursurile de pregătire în sunt gratuite, pentru că beneficiază de finanțare europeană, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: