Cheltuielile de Cyber Monday, cea mai mare zi de cumpărături online din SUA, vor atinge un nivel record de 11,2 miliarde de dolari, potrivit unui raport citat de Reuters.
Și asta în condițiile în care reducerile la orice, de la haine la televizoare, îi determină pe cumpărători să dea click pe “add to cart”, chiar dacă inflația persistă la un nivel ridicat.
Cheltuielile în ziua de Cyber Monday vor crește cu 5,2%, estimează raportul Adobe Analytics, în condițiile în care consumatorii obosiți de inflație au amânat cumpărăturile de sărbători timp de săptămâni întregi în speranța unor reduceri mari după Ziua Recunoștinței.
Adobe Analytics, care măsoară comerțul electronic prin analizarea tranzacțiilor de pe site-urile web, are acces la date care acoperă achizițiile la 85% dintre cei mai mari 100 de comercianți cu amănuntul pe internet din Statele Unite.
Anul trecut, vânzările de Cyber Monday au scăzut cu 1,4%, deoarece retailerii au distribuit ofertele promoționale pe parcursul mai multor săptămâni, începând încă din octombrie, pentru a gestiona mai bine stocurile pe fondul unei penurii generalizate de produse.
Cu toate acestea, marile evenimente de cumpărături într-o singură zi par să fie din nou în vogă în acest an, marii retaileri, inclusiv Target, Macy’s și Best Buy, așteptându-se la o revenire la obiceiurile de cumpărături de dinaintea pandemiei.
Site-ul Target a anunțat luni reduceri de până la 40% la jucării Hot Wheels și la decorațiuni de sărbători, în timp ce site-urile Walmart și Best Buy au prezentat oferte de sute de dolari la laptopuri și televizoare high-end.
“Având în vedere că promoțiile de sărbători au început cu mult înainte de weekendul de Ziua Recunoștinței, consumatorii au făcut cumpărături strategice pentru cele mai bune oferte ale sezonului”, a declarat economistul șef al Mastercard pentru SUA, Michelle Meyer.
Cumpărătorii americani au cheltuit, de asemenea, un nivel record de 9,12 miliarde de dolari online de Black Friday, potrivit Adobe Analytics. Cu toate acestea, din cauza ploilor sporadice în unele părți ale țării, în magazinele și centrele comerciale clasice au înregistrat mulțimi mai reduse decât de obicei.