România va primi 232 de milioane de euro din Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură 2021-2027

barca-dunare-pescuit-plase-delta sursa foto: Cristian Andrei Leonte/ Info Sud-Est

România urmează să primească în următorii șase ani 232 de milioane de euro din Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură 2021-2027, ca urmare a adoptării de către Comisia Europeană a programului Fondului european pentru pescuit, afaceri maritime și acvacultură.

Contribuția UE reprezintă 162,4 milioane de euro. Fondul va promova creșterea durabilă a sectorului românesc al acvaculturii și pescuitului.

24% din contribuția Uniunii va fi dedicată pescuitului sustenabil, 47% vor fi investite în acvacultura sustenabilă și în procesare și comercializare, iar 23% vor fi dedicate economiei albastre sustenabile în regiunile de coastă, insulare și interne, toate acestea contribuind la obiectivele de mediu și climatice ale UE.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Mai concret, programul va sprijini, printre altele: investițiile pentru respectarea obligației de debarcare și modernizarea infrastructurii de pescuit; politicile de conservare a pescuitului ale UE și ale CGPM; eficiența energetică și decarbonizarea în sectorul pescuitului și al acvaculturii; încetarea temporară a activității legată de obiectivele politicii de conservare și de criza de sănătate publică; sprijinul pentru pescuitul costier la scară mică; investițiile în proiecte de acvacultură durabilă; sprijinul pentru noile organizații de producători; compensațiile pentru serviciile de mediu; controlul pescuitului și colectarea de date pentru punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului (PCP); inovarea; dezvoltarea durabilă a zonelor de coastă și a zonelor interioare în contextul economiei albastre prin intermediul grupurilor de acțiune locală (GAL).

Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a declarat: „Sunt încântat să anunț adoptarea programului EMFAF pentru România, care va sprijini investițiile durabile în acvacultură și pescuit, accelerând tranziția ecologică și digitală a sectorului în România. Programul va contribui, de asemenea, la PCP și la prioritățile de politică ale UE în Marea Neagră, prezentate în strategiile „European Green Deal”, „Farm to Fork” și „Biodiversity”, prin sprijinirea protecției și refacerii biodiversității și ecosistemelor acvatice și prin sprijinirea tranziției energetice a economiei românești”.

Programul EMFAF din România va contribui la prioritățile de politică ale UE prezentate în strategiile europene Green Deal, Farm to Fork și Biodiversity, prin trecerea la acțiuni mai ambițioase și inovatoare și angajarea în prioritățile orizontale ale UE.

Programul va sprijini reziliența sectoarelor pescuitului și acvaculturii prin utilizarea schemelor de compensare pentru a sprijini sectoarele economice albastre relevante în fața crizelor viitoare.

Programul EMFAF din România sprijină, de asemenea, tranziția ecologică prin investiții în acțiuni care vizează îmbunătățirea infrastructurii de pescuit, selectivitatea uneltelor de pescuit, decarbonizarea și eficiența energetică. Sprijinul financiar vizează dezvoltarea și înființarea de zone marine protejate și colectarea deșeurilor marine.

Tranziția digitală a sectoarelor românești de pescuit, acvacultură și procesare este subliniată ca fiind un domeniu cheie al programului, incluzând o gamă largă de soluții inovatoare, de la mijloace de control și colectare a datelor privind pescuitul până la noi tehnologii IT aplicate la producția și procesarea în acvacultură.

Programul EMFAF beneficiază de o bună colaborare între Comisia Europeană, autoritățile naționale de gestionare și partenerii locali. Acesta va sprijini strategiile de dezvoltare locală conduse de comunitate (CLLD), o abordare ascendentă a elaborării politicilor care încurajează populația locală să formeze un grup de acțiune locală (GAL) și să se implice.

În plus, programul EMFAF din România va sprijini consolidarea diversificării economice în context local prin dezvoltarea pescuitului de coastă, a acvaculturii și a unei economii albastre durabile.

Programul va sprijini obiectivele Strategiei privind biodiversitatea pentru 2030 și ale Cadrului de acțiune prioritară din România prin acțiuni în domeniul mediului marin, cum ar fi dezvoltarea gestionării ariilor marine protejate, monitorizarea habitatelor și speciilor marine și maritime și promovarea cunoștințelor științifice în conformitate cu Directivele UE Păsări și Habitate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.