A fost semnată documentaţia pentru feribotul peste Dunăre între Tutrakan-Bulgaria şi Olteniţa-România

dunare vapor Sursa Foto: 24chasa

Primarii din Tutrakan, Dimitar Stefanov, şi Olteniţa, Mihăiţă Beştea, au semnat miercuri documentele oficiale pentru construcţia unui feribot peste Dunăre între cele două oraşe, transmite BTA, conform Agerpres.

“Astăzi este o zi memorabilă pentru conectivitatea între Bulgaria şi România”, a declarat ambasadorul Bulgariei în România, Radko Vlaykov, prezent la ceremonia de semnare, care a avut loc la Olteniţa. Potrivit acestuia, viitorul feribot este de extrem important. “Distanţa dintre podul de la Giurgiu-Ruse şi feribotul de la Silistra-Călăraşi este de peste 100 de kilometri. Aceasta este cea mai mare distanţă de-a lungul Dunării unde nu există o conectivitate. Un feribot amplasat la mijloc, Tutrakan – Olteniţa, este un element foarte important de conectivitate”, a spus Radko Vlaykov.

Ambasadorul bulgar a reamintit faptul că acest proiect există de aproape 20 de ani dar acum este implementat graţie mai multor factori, unul din cel mai important fiind includerea Bulgariei şi României în Spaţiul Schengen.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Nevoia de control la frontieră a fost eliminată, ceea ce a creat o oportunitate graţie activităţii intense a primarilor din Tutrakan şi Olteniţa, care în câteva săptămâni au convenit toţi paşii care urmează să fie luaţi. Beneficiul este mai mult decât evident. Un număr mare de fermieri şi pescari din Tutrakan şi regiune îşi exportă produsele direct la Bucureşti. O parte din producţia realizată în Olteniţa ajunge în Bulgaria. Beneficiul pentru afaceri al unei astfel de legături directe este mai mult decât clar. De asemenea, va fi extrem de important pentru turism”, a adăugat Vlaykov.

Ambasadorul bulgar şi-a exprimat speranţa că toate procedurile necesare vor fi finalizate la timp şi linia de feribot va fi operaţională la finele lunii mai. De asemenea, se aşteaptă ca feribotul să ducă la relaxarea traficului între cele două ţări în lunile de vară, având în vedere modernizarea secţiunii bulgare a podului Giurgiu – Ruse, care a început în luna iulie 2024.

“Acest feribot va fi o alternativă în zilele de vară când traficul este extrem de aglomerat cu turişti români şi bulgari. Beneficiile sunt mai mult decât evidente atât pentru firme cât şi pentru oamenii. De remarcat de asemenea că acest feribot este lansat fără a fi nevoie de finanţare de la bugetele Bulgariei şi României”, a adăugat ambasadorul Radko Vlaykov.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.