Acordul de sprijin privind proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, dintre Guvernul României şi Nuclearelectrica, a fost semnat

Cernavoda Nuclearelectrica Sursa foto: Nuclearelectrica

Acordul de sprijin privind proiectul Unităţilor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă, dintre Guvernul României şi Nuclearelectrica, a fost semnat vineri, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Documentul stabilește modalităţile efective de cooperare, adică angajamente şi obligaţii ale statului român referitoare la asigurarea măsurilor necesare în ceea ce priveşte finanţarea proiectului, implementarea şi adoptarea măsurilor de sprijin, inclusiv măsuri de ordin legislativ.

“Prim-ministrul României Nicolae Ionel Ciucă a semnat astăzi ‘Acordul de sprijin privind Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă dintre Guvernul României şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA’. Documentul a mai fost semnat şi de către mine, ca ministru al Energiei, de ministrul Finanţelor Adrian Câciu, de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu, de secretarul general al Guvernului Marian Neacşu şi de CEO-ul SNN Cosmin Ghiţă. Prin prezentul acord sunt stabilite modalităţile efective de cooperare, prin stabilirea unor angajamente şi obligaţii ale statului român, cu privire la asigurarea măsurilor necesare în ceea ce priveşte finanţarea proiectului, implementarea şi adoptarea măsurilor de sprijin, inclusiv măsuri de ordin legislativ”, a scris ministrul Vigil Popescu pe pagina sa de Facebook.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Potrivit acestuia, statul român, prin Ministerul Finanţelor, va realiza demersurile necesare pentru finanţarea proiectului inclusiv prin, dar nelimitat la, acordarea de garanţii de stat finanţatorilor proiectului, în contextul prevederilor IGA şi/sau oricăror alte acorduri sau memorandumuri interguvernamentale de sprijin, sau în afara unor astfel de acorduri, după caz.

Statul român, prin Ministerul Energiei, este responsabil de implementarea mecanismului de sprijin de tip “Contracte pentru Diferenţă” (CfD), prin crearea arhitecturii instituţionale adecvate.

“Ministerul Energiei, responsabil pentru operaţionalizarea Fondului pentru Modernizare, susţine includerea energiei nucleare în programele cheie de investiţii şi asigură suportul necesar pentru utilizarea MF în vederea dezvoltării, construcţiei şi punerii în funcţiune a Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă. (…) Statul român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va întreprinde demersurile necesare în vederea asigurării apei de răcire pentru funcţionarea a 4 unităţi nuclearoelectrice pe amplasamentul de la Cernavodă, prin finalizarea etapei II a Proiectului derulat de minister şi denumit ‘îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre între Călăraşi şi Brăila (km 375 – km 170)’ (…) .Statul român prin Ministerul Energiei şi Secretariatul General al Guvernului să dispună măsurile necesare cu privire la finalizarea de către Transelectrica a liniilor de transport a electricităţii, care să permită racordarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă la Sistemul Electroenergetic Naţional şi evacuarea energiei electrice produse de Proiect”, a mai notat ministrul.

Statul român, prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, împreună cu Ministerul Energiei şi Ministerul Finanţelor, va analiza în permanenţă oportunităţile de finanţare din fonduri europene nerambursabile şi va întreprinde demersurile necesare pentru facilitarea utilizării acestora, cu prioritate, la finanţarea proiectului în orice stadiu de implementare.

“Dezvoltarea programului nuclear civil al României a fost şi este o prioritate a ministerului Energiei, a Guvernului şi, totodată, are parte de susţinerea constantă a preşedintelui României Klaus lohannis, a prim-ministrului Nicolae Ionel Ciucă, dar şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Alina Gorghiu şi Marcel Ciolacu. Prin semnarea Acordului de astăzi demonstrăm că statul român este pe deplin implicat în demararea şi finalizarea proiectului construcţiei Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă. Şi nu suntem singuri. îi avem alături şi pe partenerii americani, canadieni, francezi, italieni, coreeni, japonezi şi emiratezi. Da, ne ţinem de cuvânt, iar România va deveni în viitorul apropiat o ţară independentă energetic”, a adăugat Virgil Popescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: