Acţiunile Metro, în creştere explozivă după anunţul miliardarului ceh Daniel Kretinsky privind delistarea de la bursă / Kretinsky are afaceri și în România

magazin Metro Cash and Carry Sursa foto: Facebook Metro România

Acţiunile grupului german de distribuţie Metro AG au înregistrat joi o creştere semnificativă, de până la 38%, la debutul tranzacţiilor, după un anunţ conform căruia miliardarul ceh Daniel Kretinsky vrea să îşi extindă controlul asupra grupului german şi să delisteze compania de la bursă, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Miercuri, Metro AG a anunţat că a ajuns la un acord cu cel mai mare acţionar al său, EP Global Commerce, compania de investiţii a lui Kretinsky, pentru delistarea de la bursă.

În acest sens, EP Global Commerce s-a angajat să preia participaţiile deţinute de acţionarii Metro la un preţ de 5,33 euro pe acţiune. Aceasta în condiţiile în care acţiunile Metro au încheiat şedinţa de miercuri la valoarea de 3,80 euro.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

Oferta reprezintă “o oportunitate unică” pentru acţionarii Metro să se despartă de acţiunile lor la o primă atractivă comparativ cu valoarea actuală, a explicat EPGC. Kretinsky a ajuns deja la un acord cu doi importanţi acţionari de la Metro, familiile Meridian şi Beisheim. Prin delistarea de la bursă a companiei, directorul general de la Metro, Steffen Greubel, îşi poate implementa mai bine strategia pe termen lung, susţine Kretinsky.

Miliardarul ceh a intrat în acţionariatul Metro în anul 2018 şi de-a lungul timpului şi-a majorat participaţia. În prezent, vehiculul său de investiţii EPGC controlează 49.99% din acţiunile Metro.

Grupul Metro este lider internaţional în comerţul cu ridicata de produse alimentare şi nealimentare, specializat în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor şi firmelor de catering (HoReCa), precum şi ale comercianţilor independenţi (Traders). La nivel global, Metro deserveşte aproximativ 15 milioane de clienţi. Metro operează în peste 30 de ţări şi are peste 85.000 de angajaţi la nivel mondial. În anul financiar 2023/24, Metro a înregistrat vânzări de 31 de miliarde de euro.

Omul de afaceri ceh Daniel Kretinsky, a cărui avere este estimată de revista Forbes la 9,3 miliarde de dolari, este cunoscut de mai mulţi ani pentru că intervine în salvarea marilor companii europene, în special din domeniul energiei, dar şi din sectoarele distribuţiei şi media. Holdingul său EPCG, EP Global Commerce, este unul dintre principalele grupuri industriale private din Europa. Divizia specializată pe energie, EPH, controlează peste 70 de companii în mai multe ţări, inclusiv în Franţa. Kretinsky deţine, de asemenea, distribuitorul francez Casino şi este prezent şi pe segmentul media şi al editurii de carte via Lagardere Active, editura Editis şi o parte din capitalul postului francez de televiziune TF1.

Daniel Kretinsky deţine în România postul de radio Europa FM, precum şi o participaţie la retailerul german Metro AG.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.