ACUE: Tarifele de distribuţie a energiei electrice pentru anul 2024 nu acoperă integral costurile distribuitorilor

facturi Sursa foto: Dreamstime

Tarifele de distribuţie a energiei electrice pentru anul 2024 nu acoperă integral costurile distribuitorilor, reconfirmând faptul că în România cadrul legislativ nu este în favoarea investiţiilor masive în reţele, necesare pentru facilitarea iminentei tranziţii energetice, susţin reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), citată de Agerpres.

„Prin tarifele de distribuţie a energiei electrice, stabilite pentru anul 2024 de către autoritatea de reglementare, se reconfirmă faptul că în România cadrul legislativ nu este în favoarea investiţiilor masive în reţelele de distribuţie, necesare pentru facilitarea iminentei tranziţii energetice. Este al treilea an la rând în care tarifele nu acoperă integral costurile distribuitorilor. Costurile suplimentare generate de explozia preţurilor pe piaţa angro din anul 2022 sunt aşteptate să fie recuperate de către distribuitori pe o perioadă de 5 ani. Costul capitalului necesar pentru realizarea investiţiilor nu este acoperit prin reglementările actuale, iar metodologia de stabilire a tarifelor este neadaptată obiectivelor pe care ţara noastră şi le-a asumat în procesul complex al tranziţiei energetice”, se menţionează într-un comunicat al federaţiei.

Reprezentanţii ACUE subliniază că, recent, Comisia Europeană a comunicat statelor membre un plan de acţiuni care să stimuleze investiţiile în reţele, estimate la peste 500 miliarde euro în următoarea decadă, preconizându-se că în jur de 70% din efortul financiar necesar tranziţiei ar trebui să meargă către reţelele de distribuţie.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Operatorii de distribuţie au accesat deja, în timp record, 1,1 miliarde de euro din Fondul de Modernizare şi au cerut autorităţilor suplimentarea sprijinului nerambursabil care să degreveze tarifele plătite de consumatori şi care să faciliteze investiţii mult mai mari în reţea, în beneficiul acestora. Pentru co-finanţarea acestor investiţii, distribuitorii au nevoie de venituri suficiente prin care să poată susţine implementarea proiectelor, în condiţiile în care companiile nu şi-au revenit financiar după anul de criză 2022, când au accesat împrumuturi consistente pentru susţinerea operaţiunilor curente. Prin accelerarea investiţiilor în distribuţia energiei electrice, consumatorii vor beneficia de îmbunătăţirea siguranţei în alimentarea cu energie electrică şi, prin creşterea capacităţii reţelelor, de servicii diversificate. În plus, investiţiile în reţelele de energie electrică vor permite integrarea în sistem a unor cantităţi suplimentare importante de energie curată şi mai multă stabilitate pe piaţa locală, reducând situaţiile în care pot apărea fluctuaţii nedorite”, explică sursa citată.

De asemenea, reprezentanţii federaţiei semnalează că impactul negativ al rezultatului procesului de stabilire a tarifelor de distribuţie pentru anul 2024 ar putea fi atenuat în măsura în care, în primele luni ale anului viitor, ANRE va oferi o viziune clară a condiţiilor pentru a cincea perioadă de reglementare, ce va începe în 2025.

„În acest nou ciclu decisiv pentru dezvoltarea sectorului, operatorii de distribuţie se aşteaptă la renunţarea la supra-reglementare, o mai mare deschidere spre inovaţie şi flexibilitate, asigurarea resurselor financiare pentru programul masiv de investiţii necesar, stimularea eficienţei operaţionale şi economice, care să se reflecte în serviciile îmbunătăţite oferite clienţilor din România”, punctează sursa menţionată.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că tarifele pentru operatorii de distribuţie energie electrică vor creşte anul viitor cu doar 3,39%, sub rata prognozată a inflaţiei, iar pentru operatorul de transport cu 1,51%.

„În şedinţa de ieri am aprobat tarifele reglementate pentru distribuţia de energie electrică aferente anului 2024. Au fost analizate foarte meticulos toate solicitărilor operatorilor de distribuţie. Am luat în considerare, conform metodologiei pe care o avem în vigoare, şi am ţinut cont de propunerile lor, în limitele metodologiei. Tarifele, în medie, pot să vă spun că vom avea o creştere de tarife de distribuţie de doar 3,39%. Media este alcătuită din toate zonele de distribuţie şi pe toate nivelurile de tensiune. În medie, vom avea o creştere de 3,39%. Dacă o comparăm cu rata inflaţiei estimate de Comisia de Prognoză pentru anul 2024, de 4,6%, suntem sub această rată a inflaţiei”, a spus Niculescu.

Potrivit exemplelor date de acesta, pe o anumită zonă de distribuţie majorarea tarifelor de distribuţie este în medie de 5,75%, iar pe altă zonă este o scădere de 1,41%, pe joasă tensiune.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: