Gautam Adani va avea luni o zi critică, în a doua zi de licitaţie pentru o vânzare de acţiuni a companiei sale emblematice, Adani Enterprises, în valoare de 2,5 miliarde de dolari, umbrită de o pierdere pe bursă de 48 de miliarde de dolari, declanşată de un raport critic publicat de compania americană specializată în tranzacţii short selling Hindenburg Research, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.
Şapte companii cotate la bursă aparţinând conglomeratului Adani Group, care este condus de Gautam Adani, cel mai bogat om din Asia, au înregistrat scăderi drastice ale valorii lor, după ce raportul Hindenburg Research a semnalat săptămâna trecută îngrijorări cu privire la nivelul ridicat al datoriei şi utilizarea paradisurilor fiscale.
Adani Group a considerat raportul nefondat şi a spus că ia în considerare luarea de măsuri împotriva Hindenburg.
Pentru Adani, în vârstă de 60 de ani, prăbuşirea capitalizării de piaţă a afacerilor sale a reprezentat un eşec dramatic după ce a devenit al treilea cel mai bogat om din lume, înainte de a aluneca pe locul şaptea pe lista Forbes, săptămâna trecută.
Vânzarea secundară de acţiuni efectuată de Adani Enterprises a fost deschisă vineri pentru investitorii de retail şi instituţionali, dar a înregistrat doar 1% din subscrieri, deoarece acţiunile companiei au scăzut cu 11% sub preţul minim din ofertă.
Grupul Adani a declarat sâmbătă că vânzarea rămâne la preţul de emisiune planificat, chiar dacă sursele au declarat că bancherii de la cea mai mare vânzare secundară de acţiuni din ţară au în vedere extinderea termenului dincolo de 31 ianuarie sau modificarea preţului din cauza scăderii preţului acţiunilor sale.
”Este important pentru Grupul Adani să se asigure că vânzarea acţiunilor va fi încheiată. Dacă menţin preţul şi nu îl reduc, iar acţiunile nu îşi revin, nimeni nu va fi dornic să aplice”, a spus un analist de piaţă, Ambareesh Baliga, din Mumbay,care consiliază diverse birouri de familie.
Unele acţiuni ale Grupului Adani au crescut cu peste 1.500% în ultimii trei ani, pe fondul expansiunii agresive a afacerilor care includ porturi, generarea de energie, aeroporturi şi minerit.
Adani Enterprises a stabilit un preţ minim de 3.112 rupii pe acţiune şi un plafon de 3.276 rupii pentru vânzarea secundară a acţiunilor – cu mult peste închiderea lor de vineri, de 2.761,45 rupii.
Arun Kejriwal, fondatorul Kejriwal Research & Investment, a declarat că investitorii ar putea aştepta până în ultima zi a vânzării acţiunilor, pentru a vedea dacă intervalul de preţ va fi modificat.
”Ma aştept la o încetinire a căderii libere observată vineri, dar revenirea la un nivel anterior acestei căderi poate fi dificilă”, a adăugat el.
Reglementările indiene spun că oferta de acţiuni trebuie să primească o subscripţie minimă de 90%, iar în caz contrar, emitentul trebuie să ramburseze întreaga sumă.
Maybank Securities şi Abu Dhabi Investment Authority se numără printre investitorii care au licitat pentru porţiunea ancoră a emisiunii.
Sâmbătă, furnizorul de indici MSCI a declarat că vrea să obţină feedback de la participanţii de pe piaţă cu privire la Adani şi că monitorizează factorii care ”ar putea afecta eligibilitatea acelor titluri relevante” în indicii MSCI.
Există cel puţin şase companii din Grupul Adani în Indicele MSCI India, cu o pondere cumulată de 4,31%.
Averea celui mai bogat om din Asia, afectată de acuzații de fraudă
Miliardarul indian Gautam Adani a văzut cum peste 20 de miliarde de dolari (16 miliarde de lire sterline) i-au fost șterse vineri din avere, după ce investitorii au fugit pentru a doua zi de companiile sale, ca urmare a unor acuzații de fraudă făcute de o firmă de investiții americană, conform BBC.
Grupul Adani a respins raportul ca fiind rău intenționat, dar răspunsul nu a reușit să oprească agitația.
Principalul partid de opoziție din India a cerut o anchetă.
Companiile listate la bursă ale firmei au pierdut aproximativ 50 de miliarde de dolari din valoarea de piață.