Patronul magazinelor de încălțăminte Leonardo, trimis în judecată pentru evaziune fiscală / Prejudiciul estimat depășește 5 milioane de euro

cash, bani, plati, plata, evaziune fiscala, mita, spaga, coruptie sursa foto: Unsplash/ Roman Synkevych

Patronul magazinelor de încălțăminte Leonardo a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală de peste 5 milioane de euro, potrivit unui comunicat la Parchetului Bihor coroborat cu surse judiciare.

Florin Panea este acuzat că ar fi înregistrat peste 700 de facturi fictive în contabilitate. Au mai fost trimişi în judecată administratorii a şase firme care ar fi emis facturile fictive, dar şi una dintre firmele implicate. Procurorii au pus sechestru pe bunuri şi terenuri în valoare de peste 48 de milioane de lei, potrivit comunicatului Parchetului Bihor.

Procurorul care a semnat rechizitoriul este Cristian Ardelean, şeful Secţiei de Urmărire penală din cadrul Parchetului Tribunalului Bihor.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

”Procurorii din cadrul al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.F., în vârstă de 53 de ani, administrator al societăţilor L, LC şi LS din mun.Oradea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptele constând în aceea că, mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 04.01.2011 – 04.03.2015, în scopul sustragerii de la plata taxei pe valoare adăugată, a înregistrat în evidenţa contabilă financiară şi fiscală a celor trei societăţi un număr de 705 facturi fiscale fictive”, au transmis, joi, procurorii al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Potrivit acestora, facturile reprezentau achiziţii de bunuri (încălţăminte, marochinărie, îmbrăcăminte, accesorii), dar erau fictive, de la un număr de 6 societăţi comerciale de pe teritoriul naţional (5 cu sediul în Bucureşti, una cu sediul în Oradea), care, la rândul lor, pentru a pentru a crea o aparenţă de legalitate, au declarat în mod fictiv achiziţii de la alte societăţi de pe teritoriul naţional cu comportament de tip fantomă.

”În realitate cele 705 facturi au fost înregistrate în scopul de a sustrage cele trei societăţi comerciale deţinute de inculpat de la plata taxelor datorate, prejudiciind în acest mod bugetul consolidat al statului cu suma totală de 26.579.381 lei, reprezentând TVA dedus nelegal. Din probele administrate în cauză rezultă că bunurile (încălţăminte, accesorii, obiecte de marochinărie) care fac obiectul facturilor din dosar (705 de facturi emise în favoarea celor trei firme din grupul L în perioada 2011-martie 2015) au existat în realitate, ele fiind comercializate direct fie de la furnizorii intracomunitari din Italia societăţii L SRL, fie din complexul comercial D.R. din mun.Bucureşti (bunuri pentru care nu existau documente justificative de provenienţă)”, au mai transmis procurorii.

Potrivit acestora, beneficiarul bunurilor a fost L SRL, iar circuitul documentelor s-a realizat prin interpunerea celor 6 societăţi de tip conductă (administrate de cetăţeni români şi libanezi-complici în cauză), care la rândul lor se aprovizionau cu facturi de la societăţi cu comportament de tip fantomă, care, fie declarau achiziţii intracomunitare de la furnizorii din Italia (în cazul mărfurilor provenite din spaţiul comunitar), fie compensau TVA colectată cu achiziţii fictive de la alte societăţi de tip „fantomă” (în cazul mărfurilor provenite din ţară).

[Scopul urmărit prin interpunerea societăţilor furnizoare de facturi (platforme de facturare) a fost acela de a beneficia societatea L SRL de TVA deductibilă. Ulterior, bunurile achiziţionate de societatea L din spaţiul intracomunitar, respectiv din complexul comercial C.D., erau valorificate prin magazinele proprii. Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei SC L SRL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv faţă de inculpaţii CI, LN, MA, ELA, MMK, PG, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală (administratorii societăţilor conductă)[, mai arată procurorii.

Aceştia anunţă că s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile imobile deţinute de inculpaţi, până la concurenţa valorii prejudiciului de 26.579.381 lei lei, astfel că în perioada 15-17.11.2023, au fost aplicate sechestre pe 3 clădiri nerezidenţiale, 1 apartament, o vilă de locuit, 2 spaţii comerciale şi 19 terenuri situate în Bihor, Giurgiu,Ilfov, Constanţa, Prahova, Călăraşi, Bucureşti, în valoare totală de aproximativ 48 milioane lei, fiind formulată propunere de menţinere a sechestrului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: