Aeroportul Internațional Delta Dunării -Tulcea a fost modernizat cu fonduri europene, miercuri, 24 aprilie fiind realizată recepția investiției. Proiectul a fost derulat cu fonduri europene pe vechiul exercițiu european POIM – Programul Operațional Infrastructură Mare, actualul program de finanțare PT (2021-2027) nemai având componenta infrastructură aeroportuară pentru a corespunde principiului ,,transport verde”, mai puțin poluant.
Contractul de modernizare a fost semnat în septembrie 2022 cu firma de construcții Concelex (constructor care a realizat Terminalul Schengen la Timișoara), iar finanțarea a fost asigurată de Ministerul Transporturilor, Aeroportul Tulcea fiind în administrarea Consiliului Județean Tulcea. Ministerul Transporturilor administrează doar Aeroporturile Băneasa, Otopeni, Constanța și Timișoara.
,,Lucrările au avut ca obiectiv aducerea infrastructurii la standardele operaționale și de securitate cerute de normele europene pentru operarea de zboruri, dar și de noile reglementări impuse aeroporturilor din România, după intrarea țării noastre în Spațiul Schengen. Ca urmare a construcției noului terminal, capacitatea de procesare a pasagerilor pe Aeroportul Tulcea a crescut de la 50 persoane/oră, așa cum a funcționat în ultimii ani, până la 400 persoane/oră, prin construirea unui nou terminal. Astfel, aeroportul răspunde, în acest moment, standardelor cerute de companiile aeriene, pentru operarea de zboruri regulate și în regim charter, și deschide noi oportunități atât de creștere a numărului de turiști străini în județ, cât și de călătorii directe, către destinații din străinătate, pentru tulceni. Alături de construcția noului terminal, investiția a vizat și modernizarea platformei de îmbarcare-debarcare, a căii de rulare și construirea unei platforme dedicate activităților de degivrare a aeronavelor.” a transmis CJ Tulcea.
Aeroportul Delta Dunării Tulcea a avut anul trecut doar 300 de pasageri, iar modernizarea deschide calea investitorilor și operatorilor de turism, a transmis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
,,Rămâne o singură problemă, cea de trafic (aerian) …acum nici nu puteam să avem trafic fără facilități, dar eu văd și mari operatori de turism. Cât timp avem un județ unic în Europa, cu Delta Dunării eu cred că aceasta este pârghia, cu facilități pentru operatorii de turism poate crește traficul, așa se poate ajunge la un trafic mulțumitor și să pună în valoare ceva unic în Europa, Delta Dunării…/ …Ministerul Transporturilor va finanța noi investiții în infrastructura județului Tulcea ! Până acum valoarea proiectelor rutiere și navale în beneficiul acestui județ depășește 588 de milioane de euro. Fondurile europene sunt cea mai importantă componentă a acestor investiții, atât în infrastructura rutieră, cât și în cea navală.