AFIR: Fermierii au la dispoziție 15 milioane de euro pentru asigurarea culturilor, animalelor şi plantelor

tractor, fermier, agricultura Sursa foto: Pexels

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat vineri că le pune fermierilor la dispoziţie peste 15 milioane de euro pentru asigurarea culturilor, animalelor şi plantelor, transmite News.ro. Sesiunea de depunere a solicitărilor de finanţare se va desfăşura în perioada 9 august – 16 decembrie 2022.

”Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanţare pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea de depunere a solicitărilor de finanţare se va desfăşura în perioada 9 august – 16 decembrie 2022”, anunţă AFIR.

În această sesiune pot fi depuse cereri de finanţare aferente sectorului vegetal (pentru poliţele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2021 şi culturile de primăvară aferente anului 2022) şi sectorului zootehnic (pentru poliţele încheiate în anul 2022).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Alocarea financiară disponibilă pentru cea de-a patra sesiune a submăsurii (sM) 17.1 este de 15.260.041 euro. Depunerea cererilor de finanţare se realizează continuu până la epuizarea fondurilor alocate, cu posibilitatea suplimentării acesteia cu disponibilul rezultat în urma finalizării celei de-a treia sesiuni sau ca urmare a realocărilor, dacă există interes din partea solicitanţilor.

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de către fermier (solicitantul finanţării).

Pentru a putea primi sprijin prin intermediul sM 17.1, solicitanţii trebuie să fie „fermieri activi” în anul pentru care solicită sprijinul.

De asemenea, pentru a fi eligibili, fermierii trebuie să încheie cu o societate de asigurare un contract de asigurare pentru riscurile eligibile prevăzute în Fişa submăsurii din PNDR 2020 care sa acopere toate suprafeţele cultivate cu acelaşi tip de cultură/ întreg efectivul de animale aferent aceleiaşi specii existente în cadrul exploataţiei şi să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul şi la termenele prevăzute în contract.

Riscurile eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare se regăsesc definite cu caracter general în Anexa nr. 5 la Ghidul solicitantului. Dintre acestea, amintim: fenomene climatice nefavorabile (seceta, inundaţiile, grindina, îngheţul etc), infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/ 2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: