Agenția Internațională a Energiei: Consumul mondial de cărbune ar urma să atingă cel mai ridicat nivel din istorie în 2022

carbune, mina Sursa foto: Pixabay

Consumul mondial de cărbune ar urma să atingă cel mai ridicat nivel din istorie în 2022 şi va rămâne la un nivel similar în următorii ani, în pofida eforturilor globale destinate reducerii dependenţei de cel mai poluant combustibil fosil, arată un raport publicat vineri de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Preţurile mari la gaze, după invadarea Ucrainei de către Rusia şi perturbările care au apărut ulterior în livrările spre Europa, au determinat unele ţări să se îndrepte spre cărbunele mai ieftin. În plus, valurile de căldură şi seceta au stimulat de asemenea cererea de electricitate şi au redus producţia de electricitate hidro în unele regiuni, în timp ce producţia de energie nucleară a fost la un nivel redus, în special în Europa, unde Franţa a fost nevoită să închidă mai multe reactoare pentru mentenanţă.

În aceste condiţii, IEA estimează că utilizarea cărbunelui la nivel mondial ar urma să crească cu 1,2% în acest an, depăşind pentru prima dată în istorie pragul de opt miliarde de tone într-un singur an şi peste precedentul record stabilit în 2013.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

De asemenea, Agenţia Internaţională a Energiei prognozează că utilizarea cărbunelui va rămâne la acest nivel record până în 2025, în condiţiile în care scăderea utilizării în economiile avansate va fi contracarată de cererea puternică din economiile emergente asiatice. Cea mai mare creştere a cererii de cărbune ar urma să fie înregistrată în India, cu un avans de 7%, urmată de Uniunea Europeană, creştere de 6%, şi China, cu un avans de 0,4%. Aceasta înseamnă că cărbunele va continua cea mai importantă sursă de emisii de CO2 din sistemul energetic global.

“Lumea este aproape de un vârf când vine vorba de utilizarea de combustibili fosili, iar cărbunele urmează să fie primul care va scădea, dar nu am ajuns încă acolo”, a subliniat Keisuke Sadamori, director pentru pieţe şi securitatea energetică la IEA.

Capacităţile globale de producţie de electricitate din cărbune ar urma să crească şi ele până la un nivel record de aproximativ 10,3 Terawaţi-oră în acest an, în timp ce producţia mondială de cărbune este prognozată să crească şi ea cu 5,4% până la 8,3 miliarde de tone, de asemenea un nivel istoric.

Această analiză “subliniază nevoia urgentă de a creşte în mod semnificativ producţia de energie din surse regenerabile precum şi eficienţa energetică, astfel încât să reducem facturile oamenilor, să ne asigurăm livrările de energie şi să menţinem intacte ţintele climatice”, a declarat Alexandru Mustaţa, campaigner la Europe Beyond Coal.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: