Update. Agenția Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul suveran al României și menține perspectiva stabilă. Îmbunătățirea evaluării este condiționată de înregistrarea unei creșteri economice sustenabile și de reducerea deficitului/ Prognoza de creștere scade drastic

agentie de rating, standard and poor, s&p Sursa foto: King Ho Yim - Dreamstime.com

Agenția Standard & Poor’s a reconfirmat vineri ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt în monedă locală și valută, precum și perspectiva stabilă, transmite Ministerul Finanțelor. Îmbunătățirea ratingului este condiționată doar de de înregistrarea unei creșteri economice sustenabile și de reducerea deficitului fiscal al guvernului. În urmă cu câteva zile, Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la „BBB minus” cu perspectivă negativă.

Update. Standard & Poor’s şi-a redus la jumătate prognoza de creştere pentru România în acest an, până la 2,1%, cu 2,6 puncte procentuale sub ceea ce preconiza anterior, transmite Agerpres. Agenția estimează că războiul din Ucraina va avea un efect considerabil asupra economiei româneşti. Mai multe detalii AICI

În opinia agenției, ratingul României este susținut de statutul de membru al Uniunii Europene și accesul robust la finanțarea de pe piețele internaționale de capital. De asemenea, riscurile generate de conflictul din Ucraina sunt atenuate de perspectiva absorbției unui volum important de fonduri europene, precum și de dependența energetică scăzută a țării noastre față de gazele naturale și petrolul din Rusia. România este unul din principalii beneficiari ai fondurilor structurale prevăzute în Cadrul Multianual al UE și în Facilitatea de Redresare și Reziliență.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, transmite că „Guvernul României aplică măsuri eficiente de contracarare a efectelor crizei energetice și a războiului din Ucraina”, într-un comunicat în care nu menționează și estimările S&P privind reducerea prognozei de creștere economică.

Potrivit agenției, înregistrarea unei creșteri economice sustenabile cumulată cu reducerea deficitului fiscal al guvernului ar putea duce la consolidarea capacității productive a economiei României și la o posibilă acțiune de îmbunătățire a ratingului suveran al țării noastre.

Fitch lansează perspectivă negativă

În urmă cu câteva zile, Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la „BBB minus” cu perspectivă negativă, aceasta fiind ultima notă din categoria „investment-grade” (recomandat pentru investiţii).

Ratingul României „BBB minus” este susţinut de apartenenţa la UE şi fluxurile de capital din UE care sprijină investiţiile şi macrostabilitatea, şi PIB-ul per capita, indicatorii privind guvernanţa şi dezvoltarea umană, care sunt peste cele ale altor state care beneficiază de un rating din categoria „BBB”. Însă acestea sunt contrabalansate de un deficit bugetar şi un deficit de cont curent mai ridicate comparativ cu deficitele altor ţări, cu performanţe scăzute privind consolidarea bugetară şi rigidităţi ridicate ale bugetului, şi o poziţie de debitor extern net relativ ridicată, apreciază Fitch.

Perspectiva negativă reflectă incertitudinile continue privind implementarea politicilor care să vizeze combaterea dezechilibrelor fiscale structurale pe termen mediu şi impactul războiului din Ucraina şi al crizei din energie asupra performanţei economice, fiscale şi externe a României, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.

Invadarea Ucrainei de către Rusia reprezintă o turbulenţă externă semnificativă, deoarece va intensifica riscurile pe termen scurt la adresa creşterii economice şi a inflaţiei, şi, într-o mai mică măsură, la adresa finanţelor publice şi externe.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: