Air Moldova închiriază trei aeronave pentru a relua zborurile, dar continuă să anuleze curse

air moldova Foto: Air Moldova, Facebook

Compania Air Moldova a anunțat vineri că și-a anulat toate zborurile pentru această zi, urmând ca sâmbătă să reia treptat operațiunile cu ajutorul a trei aeronave închiriate. “În prezent, Air Moldova se confruntă cu dificultăți operaționale anunțate anterior, din cauza unei deficiențe a flotei”, a precizat compania într-un comunicat de presă, scrie SeeNews.

Pentru a atenua dificultățile operaționale existente, compania aeriană a contractat trei aeronave de la companii europene astfel încât să reia o parte din zborurile sale programate.

În afară de anulări, unele zboruri planificate vor suferi modificări de program, iar frecvențele de zbor pentru anumite destinații vor fi reduse.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit Boardingpass.ro, în ultimele zile compania moldovenească a fost forțată să anuleze zeci de zboruri din cauza indisponibilității a două avioane.

Acum, Air Moldova a anunțat oficial că va ajusta în continuare orarul de zbor, ceea ce va duce și la anulări de zboruri în zilele ce urmează. Odată cu aceste probleme, în presa din Republica Moldova au apărut speculații despre posibilitatea ca Air Moldova să intre în faliment, însă compania aeriană a dezmințit oficial aceste zvonuri.

Referitor la această situație, Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova afirmă că monitorizează compania aeriană și a început „o anchetă în scopul stabilirii dacă deciziile companiei sunt luate cu bună-credință”, potrivit Ziarul de Gardă.

Compania aeriană se află în proces de reorganizare a activității sale operaționale pentru a-și îndeplini obligațiile față de pasageri.

În noiembrie, Autoritatea Aeronautică Civilă din Moldova (AAC) a declarat că Air Moldova este în pericol de insolvabilitate și i-a cerut să prezinte un plan de remediere a vulnerabilităților sale.

“Compania se confruntă cu o serie de probleme, în mare parte de natură financiară”, a declarat joi Victor Neaga, director adjunct la AAC, pentru postul de televiziune Jurnal TV din Moldova. Datoria totală a Air Moldova se ridică în prezent la 2 miliarde de lei (106,5 milioane de dolari/100,8 milioane de euro), a adăugat el.

Air Moldova a fost înființată în 1993 și deține în prezent aproximativ jumătate din fluxul de pasageri aerieni înregistrat pe piața moldovenească.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: