Amazon plănuiește să investească peste 1 miliard de euro în următorii cinci ani pentru a pune în circulație mii de furgonete, camioane și biciclete electrice în Europa, ca parte a eforturilor de reducere a emisiilor de carbon, scrie Euronews.com.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Gigantul comerțului online a declarat că investiția va ajuta ca flota sa de furgonete electrice din Europa să se tripleze de la 3.000 de vehicule la peste 10.000 până în 2025.

De asemenea, Amazon își propune să dubleze numărul de orașe în care are așa-numitele „hub-uri de micromobilitate”. În prezent, are astfel de hub-uri în 20 de orașe europene, inclusiv în Londra.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Amazon lansează la Londra livrări cu biciclete cargo și pe jos, în încercarea de a reduce emisiile de carbon. Amazon își propune să ajungă la emisii nete de dioxid de carbon zero până în 2040 – cu 10 ani mai devreme decât obiectivul stabilit prin Acordul de la Paris.

Directorul executiv Andy Jassy a declarat că realizarea acestui obiectiv necesită „o investiție substanțială și susținută”, rețeaua de transport fiind „unul dintre cele mai dificile domenii” ale afacerii pentru decarbonizare.

Compania speră ca investiția sa globală să contribuie la stimularea inovației în întreaga industrie a transporturilor și să încurajeze mai multe infrastructuri publice de încărcare pentru vehiculele electrice (VE).

Compania a declarat că, alături de vehiculele electrice, va investi în mii de încărcătoare în instalații din Europa.

De asemenea, Amazon a precizat că speră să achiziționeze peste 1.500 de vehicule electrice pentru transportul de mărfuri grele – utilizate pentru transporturile “middle-mile” către centrele de colete – în următorii ani.

Cea mai mare comandă de furgonete electrice a Amazon este de 100.000 de vehicule de la Rivian Automotive până în 2025. Reamintim că Mercedes-Benz și startup-ul Rivian, susținut de Amazon, plănuiesc un joint-venture pentru a produce dube electrice într-o fabrică din Polonia, Ungaria sau România în următorii ani, după cum a scris Economedia aici.