Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a publicat, miercuri, aşa cum a anunţat vicepremierul Dragoş Anastasiu, detaliile financiare ale celor 1.326 de întreprinderi publice la care statul este actionar majoritar sau unic.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
News.ro scrie că acestea au avut anul trecut o cifră de afaceri totală de 94,5 miliarde de lei, profituri de 15,8 miliarde de lei și pierderi de 2 miliarde de lei. Cel mai bogat minister în privința companiilor deținute este Ministerul Economiei, cu un total de 44 de firme, urmat de Transporturi, cu 28 și Energiei, cu 25 de companii.
Cele mai mari profituri le înregistrează Hidroelectrica, Romgaz şi Nuclearelectrica. Top cinci este completat, dar cu profituri semnificativ mai mici, de către CEC Bank şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. Top 10 este completat de Transelectrica, Electrocentrale Bucureşti, Transgaz, Complexul Energetic Oltenia şi Imprimeria Naţională.
De asemenea, sunt sute de companii în dreptul cărora cifra este zero. Dragoş Anastasiu a vorbit, marţi, despre 250 de companii cu zero venituri, dar şi despre 300 de companii care, deşi aveau această obligaţie, nu au depus date financiare.
AMEPIP nu publică separat situaţia pierderilor, însă datele prezentate anterior de Dragoş Anastasiu se refereau la 266 de întreprinderi care generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care 7 companii generează pierderi de două miliarde.
Potrivit vicepremierului, este vorba de Căi Ferate CFR SA, Electrocentrale Craiova SA, Unifarm SA, Transport Feroviar Marfă CFR Marfa SA, compania municipală Termoenergetica SA, Metrorex SA şi Complex Energetic Valea Jiului SA.
Totodată, Anastasiu a spus că cifra de afaceri cumulată este de 127 de miliarde de lei, nu de 94,5 miliarde de lei. Subvențiile nu mai sunt nici ele prezentate.
Vezi aici datele anunțate de vicepremierul Dragoș Anastasiu: