Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a reacționat la articolul G4Media care arată că membrii Consiliului de Administrație al producătorului de explozivi Fabrica de Pulberi SA Făgăraș, firmă de stat, și-au majorat indemnizațiile lunare de la 1.680 de lei la 19.900 de lei, decizie pe care Agenția a aprobat-o deja.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Potrivit prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, atribuțiile AMEPIP în materia politicii de remunerare sunt limitate de cadrul legal în vigoare, care stabilește responsabilitățile distincte ale autorităților publice tutelare, respectiv ale consiliilor de administrație și ale AMEPIP. AMEPIP urmărește respectarea de către întreprinderile publice a plafoanelor stabilite prin legislația în vigoare. În acest sens, Agenția verifică dacă propunerea privind nivelul remunerației fixe pentru membrii neexecutivi ai Consiliului de Administrație se încadrează în plafonul prevăzut la art. 37 alin. (2) din OUG nr. 109/2011, în raport cu activitatea desfășurată conform obiectului principal al societății”, se arată într-o comunicare AMEPIP.
AMEPIP este un organ de specialitate în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului care are rolul de a stabili politica de guvernanţă corporativă, de a coordona implementarea regulilor în domeniu la nivelul autorităţilor publice tutelare și de a le monitoriza şi evalua. Decizia din aprilie, luată de trei membri care fuseseră numiți în funcții în februarie pentru mandate de cinci ani, a fost aprobată de AMEPIP.
„Potrivit prevederilor aceleiași ordonanțe, responsabilitatea privind legalitatea, corectitudinea și acuratețea informațiilor din documentele analizate revine organelor de conducere ale întreprinderii publice, iar stabilirea necesității și oportunității nivelului de remunerare intră în atribuțiile Comitetului de Nominalizare și Remunerare (CNR). În cadrul analizei documentației, AMEPIP atrage atenția asupra rentabilității obținute de companie în ultimii ani și recomandă evaluarea impactului financiar al propunerii privind remunerația membrilor neexecutivi ai consiliului de administrație, precum și influența acesteia asupra performanței viitoare a întreprinderii. Conform art. 37 alin. (2) din OUG nr. 109/2011, după emiterea avizului de către AMEPIP, nivelul remunerației avizat necesită și aprobarea de către Adunarea Generală a Acționarilor, în baza prevederilor art. 37 alin. (1), cu respectarea structurii și limitelor impuse de lege. Analiza oportunității, fezabilității și necesității acordării acestor remunerații revine în responsabilitatea autorității publice tutelare, respectiv a conducerii societății. Agenția rămâne angajată în promovarea transparenței, eficienței și responsabilității în guvernanța întreprinderilor publice, în strictă conformitate cu cadrul legal în vigoare”, mai scrie Agenția.
Într-un răspuns pentru G4Media.ro, membrii Consiliului de Administrație au justificat creșterea indemnizațiilor prin faptul că, spre deosebire de trecut, în fabrică se derulează în acest moment „obiective de natură strategică ce constituie etaloane de performanță” și au transmis că limita maximă a indemnizației ar fi putut ajunge, în mod legal, la 27.540 lei brut lunar, ”actualizarea” la nivelul de 19.900 lei fiind „mult inferioară valorii legale stabilite”.
Fabrica de Pulberi produce explozivi de mare putere. Compania este controlată în proporție de 67,46% de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, în timp ce Romarm deține 32,54% din acțiuni. Cei trei administratori sunt Cristina Elena Oprea (șef Resurse Umane în Ministerul Economiei), Mircea Petru Tanțău (director general Carfil, producător de echipamente militare aflat în subordinea Romarm) și Dumitru Marin (fost consilier al directorului general al constructorului de aeronave Romaero și deținător al unui PFA care oferă, din 2011, servicii de consultanță în management).