Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) informează companiile de stat, care au datorii neachitate până la data de 30 septembrie 2025, că trebuie să plătească aceste obligaţii fiscale, sprijinind astfel conformarea voluntară a contribuabililor, a anunţat vineri instituţia, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Totalul obligaţiilor fiscale restante la 30 septembrie 2025 şi neachitate până la 30 octombrie 2025 pentru cei 249 operatori economici cu capital/patrimoniu integral ori majoritar deţinut direct sau indirect de autorităţile publice centrale ori locale publicate pe site-ul instituţiei este de 9,42 miliarde lei, potrivit unui comunicat remis, vineri, Agerpres.
Astfel, pentru a încuraja achitarea acestor sume, la începutul lunii noiembrie 2025, ANAF va trimite notificări oficiale tuturor companiilor de stat care înregistrează restanţe.
Scopul acestor notificări este: informarea companiilor de stat cu privire la obligaţiile restante; îndrumarea acestora către conformarea la plată şi prezentarea posibilităţilor de a accesa facilităţi fiscale, în condiţiile legii, menţionează reprezentanţii ANAF.
Potrivit instituţiei, companiile de stat “pot solicita eşalonarea clasică a plăţii datoriilor, cu respectarea condiţiilor prevăzute de Capitolul IV al Titlului VII din Codul de procedură fiscală.”
Formularul pentru cererea de eşalonare poate fi descărcat de pe site-ul ANAF.
Totodată, ANAF informează companiile de stat asupra faptului că “neachitarea până la sfârşitul lunii noiembrie 2025 a obligaţiilor fiscale restante va determina ANAF să întreprindă demersurile necesare prevăzute de lege, în vederea recuperării acestora, inclusiv demararea sau continuarea, după caz, a măsurilor de executare silită.”.

Foto: Antifrauda ANAF / sursa ANAF