Bursele mondiale evoluează sub amenințarea inflației, a înăspririi politicii monetare în Statele Unite și a creșterii infecțiilor cu Covid, dar analiștii consultați de CNBC nu se așteaptă la o corecție serioasă în 2022.
Săptămâna trecută, acțiunile americane au cunoscut al doilea cel mai prost început de an după prăbușirea Lehman Brothers, pe fondul informațiilor privind înăsprirea politicii monetare americane și al vânzărilor de acțiuni în zona tech. Trendul a continuat luni.
Propagarea rapidă a variantei omicron a Covid-19 în întreaga lume constituie o altă sursă de îngrijorare, cu niveluri record de infectări depășite zilnic și noi restricții sociale în marile economii.
“Varianta Omicron Covid ar putea conduce la mai multe restricții dar relansarea economică rămâne rezistentă, ceea ce înseamnă că acțiunile nu par foarte vulnerabile la o corecție”, spune Luca Paolini, director de strategii la Pictet Asset Management.
Paolini afirmă că relansarea economiei globale este susținută în continuare de o piață solidă a muncii și de bilanțuri puternice ale corporațiilor. Drept urmare, Pictet caută oportunități pentru a-și majora ponderea în acțiuni în 2022.
Cu toate acestea, analistul subliniază că inflația ridicată reprezintă un risc pentru economie.
James Solloway, director de strategii la SEI, a adoptat săptămâna trecută un ton similar, afirmând că economia mondială ar trebui să reziste.
“Deși au existat zone de comportament speculativ în anumite regiuni ale lumii financiare – acțiuni meme, SPAC, cryptomonede și NFT, spre exemplu, nu vedem genul de fervoare speculativă cate ar indica o corecție serioasă a acțiunilor în 2022,” a afirmat Solloway.
Deși datele legate de varianta omicron indică o formă mai puțin agresivă, deocamdată, George Lagarias, economist șef la Mazars, avertizează că piețele nu ar trebui să dea dovadă de complezență în ceea ce privește posibilitatea unor noi șocuri legate de pandemie.
“Nu ne putem permite să cădem în capcana de a încerca să prezicem cronologia fazei finale a jocului când următoarea mișcare nu este cunoscută. În prezent, riscul nu este liniar, ci parabolic,” a adăugat Lagarias.
“Tot ce trebuie este o formă nouă rezistentă la vaccin pentru a anula luni de vaccinare la nivel mondial și pentru a arunca predicțiile pe fereastră”.
Lagarias a subliniat de asemenea că acțiunile americane, în special, sunt scumpe, notând însă că investitorii au în prezent puține alternative la acțiuni.
Acesta a sugerat că o corecție a activelor riscante este din ce în ce mai posibilă din cauza schimbării paradigmei băncilor centrale în privința relaxării cantitative, în timp ce inflația reprezintă o problemă continuă.
Kristina Hooper, director de strategii globale la Invesco, include însă o potențială corecție a burselor americane în principalele sale predicții pentru 2022.
“Va exista probabil o corecție a burselor americane în prima jumătate a lui 2022, dar mă aștept la o relansare relativ rapidă,” a spus Hooper.
“A trecut mult timp de când nu am avut o corecție importantă astfel încât șansele unei astfel de corecții cresc”, cu atât mai mult cu cât Federal Reserve începe normalizarea politicii monetare în prima jumătate a lui 2022 și ar putea majora dobânzile, a mai spus ea.