ANALIZĂ Ce înseamnă pentru România planul european pentru energie/ Expert: Prețul gazelor europene ar putea scădea cu până la 80%

nord stream 2, gaze naturale, conducta, gazoduct, energie, gazprom, germania, bulgaria Sursa foto: Nikolay DOYCHINOV / AFP

Comisia Europeană a anunțat un plan european de economisire a energiei și de reducere a dependenței de energia rusească, printre măsurile propuse fiind și plafonarea prețului la gaze naturale rusești. Economedia a discutat despre măsurile propuse cu Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și actual membru în board-ul Institutului European pentru Tehnologie şi Inovare, și cu Otilia Nuțu, expert în energie la Expert Forum. 

„Aceste propuneri nu reprezintă o surpriză pentru mine. Le-am anticipat. Cred că unele sunt foarte bune, altele sunt rezultatul unei abordări mai prudente sau rezultarul unor compromisuri. Planul de reducere a consumului de electricitate este o măsură bună. Însă, din punctul meu de vedere, ar trebui remunerați cei care reduc. Nu poți să îi spui să reducă peste noapte, fără a fi compensat”, a declarat pentru Economedia Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și actual membru în board-ul Institutului European pentru Tehnologie şi Inovare. 

Acesta spune că, în ceea ce privește plafonarea prețului la gazele naturale rusești, nu este convins de eficiența acestei măsuri. „Aici eu sunt pentru o abordare mai tranșantă. Nu cred că va ajuta prea mult lucrul plafonarea, ba mai mult, cred că va da niște argumente rușilor legate de contracte, să iasă din anumite contracte. Vor încerca să divizeze Europa ieșind în unele contracte fără consecințe juridice, invocând această situație pe care până acum n-o aveau și vor rămâne în alte contracte încercând să divizeze Europa”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Otilia Nuțu, expert în energie la Expert Forum, spune că susține plafonarea prețului pentru gazul importat din Rusia și spune că a propus că plafonul să fie poate chiar mai mic de 300 de euro pe metri cubi.

„Comisia Europeană în ultimele săptămâni s-a uitat la posibilitatea de reducere a prețului gazului și s-au gândit la 2 variante prin care să înceapă să limiteze efectele pe care le are abuzul pe care-l face Gazprom acum asupra prețului la gazului și implicit asupra prețurilor de energie electrică. Cele două variante sunt plafonarea prețului pentru gazul importat din Rusia, iar cealaltă este segmentarea pieței, adică împărțirea țărilor europene care sunt expuse la gaze rusești și să facă niște plafoane regionale ca niște măsuri regionale. Eu susțin prima variantă și am propus ca plafonul să fie poate chiar mai mic de 300 de euro pe metri cubi”, precizează acesta.

Expertul spune că restul măsurilor propuse de Comisia Europeană nu ar fi neapărat necesare odată ce se va stabiliza prețul la gaze deoarece el este cel care împinge toate prețurile din toată piața europeană.

„Dacă s-ar impune acel plafon la prețul gazului rusesc de gaz, acest lucru ar domoli toată panica de pe piața gazelor și nu ar mai fi nevoie intervenție pe piața de energie electrică. Cred că prețul gazelor au putea scădea cu până la 80% și să ajungă înainte de perioada războiului, adică să ne întoarcem la nivelul din primăvara lui 2021, care era cam la nivelul normal”, spune Nuțu.

O altă măsură anunțată este suprataxarea companiilor energetice, despre care Răzvan Nicolescu spune că este o măsură bună. „E normal ca toți cei care profită de aceste lucruri să fie suprataxați. Nu poți să lași pe nimeni nesuprataxat. Trebuie sigur tot suprataxați într-o manieră sustenabilă. Adică să nu îi taxezi mai mult decât profiturile lor”.

Răzvan Nicolescu spune că cea mai importantă măsură propusă de Comisia Europeană este cea cu plafonarea veniturilor pe tehnologii care reprezintă o revizuire a modelului actual de piață care e depășit de evenimente.

Planul european pentru energie

Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a anunțat miercuri un plan european de economisire a energiei și de reducere a dependenței de energia rusească, printr-un set de cinci măsuri.

„Lucrăm din greu să renunțăm la Rusia și să trecem la alți furnizori de încredere, cum ar fi SUA, Norvegia, Azerbaidjan și alții. Dacă ne uităm la tăierile de gaz rusesc, al treilea pas cel mai important sunt invetițiile în energia regenerabilă, sunt ieftine, ne vor face independenți de ruși. Manipularea rusească, dar și alți factori, cum ar fi schimbările climatice, seceta, energia hidro a scăzut în UE, avem mai puțină electricitate din surse nucleare. De aceea ne confruntăm cu sume astronomice”, a transmis von der Leyen.

Prima măsură este economisirea inteligentă a electricității. „Vedem că există o penurie gloală de electricitate. Ce trebuie să facem este să salvăm electricitate, într-un mod deștept. Dacă ne uităm la costul electricității, vedem că există puncte maxime ale cererii. Asta este scump. În timpul acestor puncte maxime ale cererii vine gazul scump pe piață. Ce trebuie să facem este să aplatizăm curba și să propunem o țintă obligatorie pentru reducerea utilizării electricității la orele maxime. Și vom lucra îndeaproape cu statele membre pentru a face acest lucru”, a spus von der Leyen.

A doua măsură este propunerea unui plafon pe veniturile companiilor care propun electricitate cu costuri scăzute. „Sursele de energie cu nivel scăzut al emisiilor de carbon fac venituri uriașe în această perioadă, deoarece au costuri scăzute, dar prețuri mari. Venituri pe care niciodată nu și le-au calculat, pe care nu le-au visat până acum și venituri pe care nu le pot reinvesti. Aceste venituri nu reflectă costurile lor de producție, așa că este acum momentul ca consumatorii să beneficieze de costul scăzut al surselor de energie cu nivel scăzut al emisiilor de carbon, ca de exemplu al regenerabilelor. Propunem să redirecționăm aceste profituri excepționale către statele membre, pentru ca acestea să poată susține gospodăriile vulnerabile și companiile vulnerabile”, a precizat ea.

A treia măsură: același lucru trebuie să se întâmple și cu profiturile neașteptate ale companiilor producătoare de combustibili fosili, a transmis Ursula von der Leyen. „Companiile din domeniul petrolului și al gazelor naturale au obținut, de asemenea, profituri masive. Prin urmare, vom propune o contribuție de solidaritate pentru companiile producătoare de combustibili fosili, pentru că toate sursele de energie trebuie să contribuie la soluționarea acestei crize. Statele membre ar trebui să investească aceste venituri pentru a sprijini gospodăriile vulnerabile și pentru a investi în surse de energie curată de producție proprie”, a mai spus președinta Comisiei Europene.

În al patrulea rând, companiile de utilități energetice trebuie să fie sprijinite pentru a face față volatilității piețelor, a transmis ea. „În prezent, li se solicită să furnizeze sume neașteptat de mari, ceea ce amenință capacitatea lor de a tranzacționa și stabilitatea viitoarelor piețe. Astfel, vom contribui la facilitarea sprijinului pentru lichidități acordat de statele membre companiilor energetice. Ne vom actualiza cadrul temporar pentru a permite furnizarea rapidă a garanțiilor de stat”.

Și, în al cincilea rând, vom propune un plafon pentru gazul rusesc, a spus von der Leyen. „Obiectivul aici este foarte clar. Trebuie să reducem veniturile Rusiei pe care Putin le folosește pentru a finanța acest război atroce împotriva Ucrainei. Și acum munca noastră dă roade! La începutul războiului, gazul rusesc prin conducte reprezenta 40% din tot gazul importat. Astăzi a scăzut la doar 9% din importurile noastre de gaz”, a afirmat oficialul Comisiei Europene.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Cred ca trebuie plafonat pretul gazului si la ceilalți producători nu numai la gazul rusesc. Presedinta Comisiei Europene a spus ca in prezent importurile de gaz rusesc se cifreaza la 9%. Deci pentru restul se va plati in continuare 2500 de euro pe mia de metri cubi?

  2. Povesti… monstruoasa coalitie s-a salvat cu incasaraile crescute cauzate de Inflatia rezultata din explozia preturilor la energie!
    Noi, azi, platim pe Factura(cu TVA inclus) 4 Lei pe metrul cub de gaz!!!
    Nu cred ca se va mai ieftini, monstruoasa coalitie ar intra in faliment!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.