Consolidarea fiscală începută recent are şanse bune să menţină rating-ul de ţară al României la un nivel recomandat investiţiilor pentru următoarele 6-12 luni, susţine Mihai Chipirliu, Risk director CFA Allianz Trade, într-o analiză realizată de companie și citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Consolidarea fiscală începută recent are şanse bune să menţină rating-ul de ţară al României la un nivel recomandat investiţiilor pentru următoarele 6-12 luni. Reducerea deficitului bugetar era imperios necesar a se întâmpla, însă nu trebuie neglijat nici potenţialul de creştere a inflaţiei (alimentat atât de creşterea preţurilor la energie cât şi a TVA-ului şi a altor taxe) şi efectul asupra creşterii economice, care la acest moment va încetini cu mult sub media ultimilor ani. La nivel micro, semnalele negative au început să se înmulţească, companiile experimentând într-o mai mare măsură scăderi ale profitabilităţii, cel puţin la nivel net (prin creşterea cheltuielilor cu dobânda dar şi datorită taxării suplimentare) şi tot mai dese probleme de lichiditate”, spune Mihai Chipirliu.

Deficitul contului curent va rămâne în jurul valorii de -7,5% din PIB până în 2026, ceea ce va accentua necesarul de finanţare externă şi va creşte vulnerabilitatea economiei la modificările percepţiei investitorilor, conform sursei citate.

„Lichiditatea deficitară s-a manifestat în ultima instanţă prin întârzierile la plată furnizorilor, a căror frecvenţă s-a tot amplificat în ultimii doi ani. Factorii sunt multipli, începând cu lipsa de profitabilitate, decapitalizarea companiilor prin distribuţia excesivă de dividende şi continuând cu extinderea termenelor de încasare către clienţi într-un efort de impulsionare a vânzărilor ori pur şi simplu din lipsă de numerar disponibil. Dintre toţi aceştia, poate cei mai nocivi sunt extinderea termenelor de încasare/plată, întrucât afectează mare parte din fluxul de numerar şi au efect de propagare în lanţ la nivelul întregii economii. Încasările de volum de la beneficiarii de Stat pe anumite segmente, cum ar fi cel farmaceutic sau construcţiile, au loc din când în când cu întârziere de mai multe zile, contribuind la încetinirea fluxului de numerar al companiilor creditoare şi implicit la creşterea riscului de insolvenţă”, adaugă Mihai Chipirliu.

Analiza se bazează pe un model propriu de rating al riscului şi evidenţiază o serie de dezechilibre structurale, precum inflaţie persistentă, instabilitate politică, slăbirea finanţelor publice şi externe care afectează profilul de risc al economiei. România este evaluată cu un rating de ţară B/3 (sensitive), ceea ce reflectă un risc moderat de neplată şi o sensibilitate ridicată la şocuri economice pe termen scurt.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Contul curent al României continuă să înregistreze un deficit semnificativ. Aproximativ 30% din acest deficit este acoperit prin investiţii străine directe, un nivel mult sub pragul considerat sigur de 75%. Analiştii Allianz Trade estimează că deficitul contului curent va rămâne în jurul valorii de -7,5% din PIB până în 2026, ceea ce va accentua necesarul de finanţare externă şi va creşte vulnerabilitatea economiei la modificările percepţiei investitorilor. În paralel, datoria externă, care scăzuse la 47% din PIB în 2019, este din nou în creştere, ajungând la 60% în 2025, cu perspective de majorări suplimentare.

Mediul de afaceri din România este relativ favorabil, însă este influenţat de percepţia unei instabilităţi politice şi a unor riscuri legate de corupţie.

România se situează pe poziţia 51 din peste 180 de economii evaluate, obţinând scoruri solide în ceea ce priveşte drepturile de proprietate, povara fiscală, libertatea comercială şi a investiţiilor, conform Indexului Libertăţii Economice 2025, realizat de Heritage Foundation.

În clasamentul Environmental Sustainability Index al Allianz Trade, România ocupă locul 54 din 210 economii, înregistrând performanţe bune în consumul energetic şi emisiile de CO2 raportate la PIB, dar întâmpină provocări semnificative în domeniile reciclării, utilizării energiei regenerabile şi rezilienţei climatice.

Analiză arată că riscul politic sistemic este moderat, iar România beneficiază de relaţii internaţionale solide, fiind membru UE şi NATO şi candidat la aderarea la OCDE. Cu toate acestea, incertitudinea politică a crescut semnificativ, afectând perspectivele de consolidare fiscală. La finalul anului precedent, Curtea Constituţională a invalidat alegerile prezidenţiale ca urmare a acuzaţiilor privind interferenţe externe.

În acest context, alegerile anticipate din mai 2025 au fost câştigate de candidatul pro-european Nicuşor Dan. Totuşi, Parlamentul rezultat este profund fragmentat, înregistrând o creştere semnificativă a partidelor anti-UE şi de extremă dreapta. Această polarizare accentuată afectează grav capacitatea executivului de a implementa reforme economice sustenabile, generând un climat politic volatil şi incert.

Allianz Trade este o companie care activează pe piaţa asigurărilor de credit comercial şi un specialist în domeniile de garanţii, recuperarea creanţelor, crediti comercial structurat şi risc politic.