ANALIZĂ Ce au cerut şi ce (nu) au primit angajaţii de la CFR, după cel mai mare protest spontan din ultimii ani: Grindeanu nu confirmă majorarea salariilor pentru angajaţii de la Căile Ferate cu 10%, aşa cum au anunţat sindicatele

Gara de Nord, CFR, oameni, transport feroviar, pandemie, calatori Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Majorarea salariilor celor aproape 50.000 de angajaţi de la Căile Ferate cu 10% din 2022, aşa cum au anunţat ieri sindicatele, nu poate fi confirmată, procentul indexării urmând să fie stabilit după votarea Bugetului de Stat şi apoi a bugetelor companiilor feroviare CFR Infrastructură, CFR Călători şi CFR Marfă, a anunţat la Parlament ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu.

Întrebat ce garanţii au „ceferiştii” că anul viitor vor beneficia, totuşi, de majorarea salariilor, promisiune care nu este asumată într-un protocol semnat cu sindicatele sau măcar într-o minută, ci doar într-un comunicat de presă, Grindeanu a spus că procentul majorării poate fi cunoscut doar după ce se va aproba bugetul fiecărei companii feroviare, iar majorarea de care au vorbit sindicaliştii (10%) nu este asumată.

„Comunicatul pe care noi l-am pus pe site-ul Ministerului Transporturilor este cel agreat, urmare a şedinţei pe care am avut-o cu sindicatele şi acela este cel oficial agreat cu sindicatele. Noi spunem în comunicat că suntem de acord cu creşterea salariilor după ce se votează Bugetul de Stat, bugetul Companiilor, Infrastructură, Marfă, Călători şi bugetele respective, în momentul când sunt aprobate, poa (sic!) să susţină această creştere. Pe bugetul acelor companii se va vedea exact care este puterea de creştere sau factorul de creştere a salariilor. Ce au comunicat pe surse sau altcumva alţii (n.r sindicatele) nu este asumat”, a precizat Grindeanu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Sindicatele au anunţat o majorare estimată 10%, Ministerul Transporturilor promite indexarea cu inflaţia prognozată pe 2022, adică 6,5%

Marţi, după anunţul privind încetarea protestului, Ministerul Transporturilor a anunţat „pentru perioada imediat următoare creşterea salariilor tarifare cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru anul 2022 în condiţiile aprobării cadrului legal şi financiar”, ceea ce ar însemna inflaţia estimată la 6,5% pentru anul viitor, conform declaraţiilor Ministrului Finanţelor Adrian Câciu.

Pe de altă parte, conducerea sindicatelor a transmis că majorarea salarială va fi de aproximativ 10%, „egală cu indicele creşterii preţurilor de consum, estimarea fiind de 10%” (comunicatul integral, aici).

Important de menţionat faptul că, înainte de încetarea protestului, ministrul Grindeanu anunţa (la sediul PSD) că nu există resurse pentru a creşte salariile cu 10%, o astfel de majorare fiind estimată cu un impact de un miliard de lei, bani care nu există.

Filmul unei zile în care ceferiştii au oprit trenurile pentru aplicarea Statutului Personalului Feroviar, dar au obţinut o majorare incertă 

Cel mai mare protest „spontan” din ultimii ani a dus la întârzieri pentru 262 de trenuri, potrivit cifrelor oficiale. Însă trenurile afectate ar fi chiar în număr mai mare, respectiv 541 de trenuri şi grupe tehnice cu o întârziere totală de peste 80.000 de minute, adică 1.454 de ore sau 60 de zile, potrivit unui calcul realizat de Măcicăşan Tudor (Recordul a fost deținut de trenuri pe relația Iași-Suceava și retur, cu 592 și 527 de minute, adică aproape 10 și respectiv aproape 9 ore).

Efectele protestului s-au simţit până marţi, la prânz, când Mersul trenurilor a revenit la normal. Mii de călători nu au mai reuşit să ajungă la timp la destinaţie, au pierdut alte legături şi au ratat chiar zborurile programate.

Pe grupurile dedicate feroviarilor, după anunţul privind majorarea incertă şi amânarea aplicării Statutului Personalului Feroviar, angajaţii de la Căile ferate au început să-şi arate nemulţumirea, inclusiv faţă de sindicate. „Am oprit spontan lucrul ieri. Nenorocitul acela de Statut l-am obţinut? Pe el ni-l doream, noi muncitorii, de el aveam nevoie. Sau, încă o dată, s-a folosit de noi ramura sindicală pentru a obţine proiecte, chestii, ce mai visează administraţia”, este unul dintre mesajele postate. (Statutul Personalului Feroviar ar permite o creştere salarială cu 35%, ieşirea mai rapidă la pensie, călătorii gratuite cu trenul şi cu metroul, decontarea biletelor de vacanţă) (Detalii, aici)

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: