Analiză. Piața de fuziuni și achiziții a început să își revină în prima parte a anului 2024/ Valoarea globală a activității M&A în prima jumătate a anului 2024 a fost de 1 trilion de dolari

business deal, afacere, intelegere, tranzactie Foto: Nopparat Khokthong / Dreamstime.com

Piața de M&A a fost mai activă în prima jumătate a anului 2024 comparativ cu primele șase luni ale anului 2023, dar recuperarea sa de la minimul de anul trecut a fost mai lentă decât se anticipa, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanță Boston Consulting Group (BCG). Valoarea globală a activității M&A în prima jumătate a anului 2024 a fost de 1 trilion de dolari, cu mult sub media pe zece ani de 1,5 trilioane de dolari.

„Indicele de sentiment M&A, care furnizează lunar o actualizare cu privire la interesul părților implicate în fuziuni, achiziții și exit-uri pentru următoarele șase luni, indică o perspectivă mixtă pentru restul anului 2024. Deși valoarea actuală a indicelui de 78 este sub media pe zece ani de 100, piața de M&A și-a revenit deja semnificativ de la punctul minim de 62 din august 2023. Regional, activitatea în Europa pare în creștere, în special în sectoare precum energie, materiale și tehnologie, media și telecomunicații. În același timp, regiunea Asia-Pacific, cu proponderență sectorul industrial, cunoaște cel mai puternic declin”, se transmite în analiză.

„M&A a ajuns să facă parte din trusa de instrumente strategice a fiecărui CEO,” a spus Balazs Zoletnik, Partener BCG, biroul din Budapesta. „Totuși, în contextul incertitudinii economice, al îngrijorărilor legate de inflație și politică monetară și al provocărilor de reglementare și geopolitice, este mai dificil ca niciodată pentru factorii de decizie să formuleze planuri fiabile.”

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit consultanților, activitatea de M&A cunoaște cel mai puternic avânt în Europa, în timp ce regiunea Asia-Pacific atinge un minim al ultimului deceniu.

Diferențele regionale din primele șase luni ale anului 2024 au fost semnificative:

  • America de Nord și America de Sud: Tranzacțiile în această regiune au avut o valoare totală de 647 miliarde de dolari, o creștere de aproximativ 14% față de prima jumătate a anului 2023. America de Nord a reprezentat 61% din activitatea globală totală de M&A.
  • Europa: Valoarea M&A în Europa a totalizat 255 miliarde de dolari, o creștere de 23% comparativ cu primele șase luni ale anului trecut. Valoarea tranzacțiilor în Marea Britanie a crescut cu 185%, având cea mai mare cotă de realizare a tranzacțiilor din Europa. Valoarea tranzacțiilor a crescut și în Suedia (138%), Spania (19%) și Republica Cehă (196%), în timp ce Franța (-25%) și Germania (-32%) au înregistrat scăderi.
  • Asia-Pacific: Valoarea tranzacțiilor în Asia-Pacific a scăzut cu 40% la un minim de 11 ani, atingând valoarea de 117 miliarde de dolari. Totalul regional reflectă scăderi în Japonia (-67%), China (-36%), Coreea de Sud (-16%) și Australia (-39%). Singurele excepții reprezintă India (55%), Singapore (41%) și Malaysia (266%).

Factorii determinanți pentru restul anului 2024

Potrivit Boston Consulting Group (BCG), multe dintre tendințele evidențiate în Raportul BCG continuă să susțină o perspectivă pozitivă pentru activitatea de M&A. Cursa pentru obținerea accesului la AI și alte tehnologii emergente vor motiva probabil multe tranzacții în anii următori. În plus, ESG, decarbonizarea și tranziția energetică în sensul larg, vor determina companiile să achiziționeze capabilități, tehnologii și alte active care să-i ajute în atingerea obiectivelor.

Recuperarea nivelurilor de evaluare în majoritatea sectoarelor prezintă un alt avantaj semnificativ, făcând mai ușor pentru cumpărători și vânzători să cadă de acord asupra unui preț de achiziție. În același timp, volatilitatea a scăzut, oferind un cadru mai stabil pentru luarea deciziilor.

Indicele de sentiment M&A utilizează o metodologie proprie pentru a determina valoarea indicelui de sentiment M&A, aplicând decenii de cercetare și expertiză ale BCG, prin analiza a peste 900.000 de tranzacții. Pentru a determina valoarea indicelui în fiecare lună, BCG va analiza factorii fundamentali ai activității M&A, precum încrederea în afaceri, nivelurile de evaluare și ratele dobânzii și va aplica capacități avansate de AI generativ pentru a evalua sentimentul executivilor și investitorilor față de M&A din comunicările corporative. BCG va actualiza indicele în a patra marți a fiecărei luni. Caracteristicile interactive ale indicelui permit părților interesate în tranzacții să determine sentimentul la nivel global și pe regiuni, dar și pe sectoare individuale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: