Un total de peste 155 milioane de euro este suma de bani indisponibilizată în proceduri judiciare penale, aflată la data de 30 iunie a.c. în contul unic ANABI (Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate) și peste 6 milioane euro reprezintă suma totală confiscată sau rezultată din valorificarea bunurilor confiscate în 2020, indică o analiză a casei de avocatură ONV LAW.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Noua ordonanţă de urgenţă (OUG) adoptată săptămâna aceasta, pentru facilitarea utilizării informaţiilor financiare pentru prevenirea, depistarea şi urmărirea penală a unor infracţiuni, permite Poliţiei şi procurorilor accesul direct la informaţii despre conturi bancare şi tranzacţii, date pe care le obţinea anterior de la ANAF.

„Principalul beneficiu care se obține prin adoptarea acestei ordonanțe este factorul surpriză în anchetele de urmărire penală. Dacă înainte, având în vedere modul birocratic în care se derulau anchetele, inculpații aveau diverse metode de a-și goli conturile înainte ca anchetatorii să ajungă la aceștia, adoptarea noii OUG permite autorităților să aibă acces la informațiile despre conturile celor urmăriți încă din fază incipientă și să indisponibilizeze sumele înainte ca inculpații să poată părăsi țara sau să își mute sumele de bani prin diverse procedee,” declară Av. Sebastian Hotca, specialist în drept penal.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Practic, prevederile acestei ordonanțe elimină riscul scurgerii de informații, interogarea acestor sisteme fiind efectuată în mod direct de organele de urmărire penală, fără a mai fi nevoie de alte adrese care sa îngreuneze activitatea acestora.

Prin noua Ordonanță, autoritățile nu vor avea acces la sumele aflate în conturile bancare, ci doar la locul (banca) unde acestea sunt deschise și dacă acestea sunt sau nu active și le pot indisponibiliza (bloca) încă din stadiul de anchetă. Adoptarea OUG va asigura o mai bună protecție și un grad mai bun de recuperarare a sumelor de bani de către cei prejudiciați și va avea un impact puternic în prevenirea, depistarea și anchetarea infracțiunilor grave, apreciază reprezentanții casei de avocatură.

În plus, în cazul ANABI, instituția are acces direct pentru dosarele cu solicitare externă, crescând astfel șansele de a primi informații de aceeași valoare din țările cu care se afla în relații de colaborare.

Conform datelor DNA, în lunile iunie și iulie 2021, în dosarele anticorupție instrumentate de instituție au fost condamnați 53 de inculpați, pentru infracțiuni de luare și dare de mită, trafic de influență, fraudarea fondurilor europene, evaziune fiscală. Printre cei condamnați definitiv se află: un deputat, un trezorier partid, un director și manager de spital, doi directori Poșta Română, un șef Direcție agricolă, un rector universitar, un avocat.