ANALIZĂ Retailerii mizează și în 2022 pe casele self scan, pentru a evita cozile lungi. Câte case fără casier vor marile magazine să deschidă în acest an

Comert, alimente, piata, supermarket, rafturii Sursa foto: Pixabay

Pentru că pandemia a schimbat cerințele consumatorilor, business-urile au ales să fie mai conștiente de impactul pe care tehnologia îl are asupra clienților, simplificând modul de a face cumpărăturile. În 2022 rețelele de magazine continuă expansiunea digitală și investesc în dezvoltarea acestei componente.

Casele self-scan au început să își facă prezența în magazinele de retail din România de câțiva ani. Se pare că trendul acestora continuă și anul acesta, retailerii mizând pe deschiderea de noi astfel de case.

Retailerul cora își propune să adauge în parcul actual 24 de case de marcat self check-out, reprezentând o investiție de circa 400.000 de euro. Magazinele care ar primi aceste case, câte 4/ hipermarket sunt cora City Park (Constanța), cora Ploiești, cora Bacău într-o primă etapă, iar în cea de-a doua – cora Alexandriei (București), cora Brătianu (Constanța), și cora Pantelimon (București).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Tot anul acesta reprezentanții cora spun că își doresc să testeze și varianta caselor self check-out cu posibilitatea efecturării plății în numerar, nu doar cu cardul. În prezent cora operează 120 de case self check-out dintre care 68% sunt clasice și 32% sunt cu bandă, pentru clienții care fac cumpărături mai mari. Sistemul a fost introdus în 2020, cu o investiție de peste 2 milioane de euro pe fiecare an.

Pentru anul acesta, Carrefour estimează că va introduce în magazinele sale din țară cel puțin 50 de case de self scan.

„Intenționăm să deschidem noi magazine în toate formatele noastre, cât și să remodelăm o parte dintre magazinele existente, în ambele cazuri introducând case automate, pentru a atinge echilibrul menționat. Estimăm că vom introduce cel puțin 50 astfel de case”, spun reprezentanții companiei Carrefour.

Retailerul a introdus primele case self check-out în 2017, 8 case în 2 magazine, cu scopul de a fluidiza fluxul clienților la ieșirea din magazin. În prezent, o treime dintre magazinele din rețeaua Carrefour include aproximativ 500 de case. În magazinul din Băneasa până la peste 70% dintre tranzacțiile zilnice au loc cu ajutorul caselor self-scan.

„Implementarea caselor self-scan va continua, treptat, până în 2025. Pentru anul acesta sunt estimate a fi instalate încă 150 de case”, spune Tiberiu Dănețiu, director marketing Auchan.

Auchan a introdus case Self Check Out în anul 2017. Numărul caselor self-scan evoluează treptat, la finalul anului trecut rețeaua de magazine Auchan (hipermarketuri, supermarketuri și magazine de proximitate) numărând un total de peste 700 de astfel de case. În 2020, în paralel cu instalarea caselor self-scan, le-am transformat și pe cele rapide din self-payment în self-checkout (hibride), iar peste 60% din plățile la case se realizează prin cele rapide hibride și SCO.

Retailerii spun că deși au introdus case self-scan în magazinele alimentare, casierii umani nu au fost disponibilizați și nu a fost nevoie de restructurări.

„Credem însă că soluția hibridă – digital & tradițional are sens pe termen lung pentru că adresează toate tipurile de clienți și asta cu atât mai mult în cazul hipermarketurilor, cum este cazul nostru, pe care mulți consumatori continuă să le acceseze fizic. Prin urmare, nu putem vorbi de fluctuații semnificative în ceea ce privește numărul casierilor”, spun reprezentanții cora.

Noile case au permis crearea polivalenței pentru angajații Auchan, iar casierii au avut ocazia să își dezvolte perimetrul de activitate și responsabilitate fiind implicați și în alte activități din cadrul magazinului. Retailerul spune că trecerea la case automate s-a făcut în timp, iar casierii s-au dezvoltat către polivalență și au rămas în echipele companiei, fără a fi vorba de restructurări.

Pentru că sunt consumatori încă doresc să aibă experiența caselor tradiționale, retailerii spun că nu se uită prea curând la a elimina casele fizice

„Am urmărit și continuăm să urmărim un echilibru între casele tradiționale și cele automate, inclusiv prin prisma concluziilor privind comportamentul consumatorilor – pe scurt, ei continuă să aprecieze și interacțiunea umană. Mulți dintre colegii noștri din magazine sunt polivalenți, astfel că rotația de responsabilități este mare. Astfel, în magazinele unde am introdus case automate, colegii noștri casieri au fost redirecționați către alte activități, cu valoare adăugată, iar unii dintre ei și-au folosit experiența pentru a oferi sprijin clienților la casele automate, unde oferim în permanență îndrumare. Ca dovadă, căutăm întotdeauna casieri. De exemplu, doar acum avem aproximativ 40 de poziții de casier disponibile în magazinele noastre”, spun reprezentanții Carrefour.

Tehnologizarea, pilon de investiții pentru marii retaileri

Retailerii își propun ca și în acest an să continue dezvoltarea părții de tehnologie, dorind să implementeze noi opțiuni pentru consumatori.

„Investim atât în sistemul digital, cât și în supply. Cu o abordare centrată pe date, facem pași către o experiență de shopping personalizată, ne îmbunătățim expertiza, dezvoltăm parteneriatele și ne propunem obiective ambițioase. Bugetul alocat dezvoltării digitale anul acesta este de câteva milioane de euro. La început de an, avem 250 de poziții deschise la nivelul întregii companii, din care 175 sunt în magazine și 75 în serviciile centrale, inclusiv în zona digitală. În același timp derulăm programe interne de transformare și formare digitală pentru toți angajații implicați în astfel de activități”, transmite Auchan.

Retailerul cora vrea să implementeze pentru casele self-scan organizarea de tip „rând unic”, o metodă de eficientizare a timpului petrecut la coadă, principiul fiind că se formează un singur rând pentru toată lumea, iar clienții avansează pe măsură ce se eliberează câte o casă.

„Avem în vedere, de asemenea, extinderea Q- busting în magazinele din afara Bucureștiului. Este vorba despre sistemul de sistemul de scanare rapidă la casa asistată de un consultant. Testăm de asemenea diferite sisteme de organizare pentru a optimiza timpul petrecut la casa de marcat, iar experiența de cumpărare să fie agreabilă”, spun reprezentanții cora.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Faza cu cozile e tromboneala. Platesc prost angajatii si ei pleaca. Din lipsa de sclavi, au venit cu aceasta solutie (zic ei). Si cica robotul se imprieteneste cu omul…dar invers, niciodata.
    Astia sunt, stapani de sclavi. Si noi ne bucuram si mergem sa facem cumparaturi de la ei, in loc sa cautam taranii nostri (cati mai sunt). Ne o meritam !

  2. Nu inteleg de ce ilustrati articolul referitor la comertul din Romania cu o imagine dintr-un hypermarket din….Africa de Sud??

  3. Intelegem ca retailerii renunta la case ca sa ne ajute pe noi, cumparatorii, sa nu mai stam la coada. Ce dragut!😆😆. Nu ca sa reduca ei costurile cu personalul, nu?
    Eu nu inteleg cum un jurnalist poate sa preia nemestecata propaganda asta ieftina…

  4. Sa se fure suficient si o sa vezi cum renunta si la acest case horror. nu au cum sa verifica ca ai scanat tot asa ca teoretic poti scana cateva produse si sa iesi cu restul fara sa platesti. Daca vrem sa salvam romania supermarketurile ar trebui interzise

  5. Furati cat mult puteti mai mult cat platesc ei angajatul pe luna si o sa renunte la self scan. Eu asa fac.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.