Deputatul USR Cezar Drăgoescu, membru în Comisia pentru buget, cere explicaţii publice conducerii ANCOM după ce instituţia a admis, într-un răspuns la o interpelare parlamentară, că a plătit în ultimii 5 ani prime de „performanţă” de 3,7 milioane de lei, acordate fără criterii de evaluare.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
”Performanţa la ANCOM pare să fie sinonimă cu prezenţa pe statul de plată, nu cu rezultatele muncii. În 2024, aproape toţi angajaţii au primit bonusuri, fără ca instituţia să poată explica pe ce bază au fost acordate”, afirmă deputatul USR Cezar Drăgoescu, potrivit unui comunicat oficial, transmite news.ro.
Potrivit datelor oficiale furnizate de preşedintele ANCOM, Valeriu Zgonea, 632 de angajaţi dintr-un total de 669 au primit prime de performanţă în 2024. În 2022, jumătate din personal a beneficiat de prime, respectiv 295 de angajaţi.
”Din răspunsul ANCOM, rezultă că şefii au primit prime de trei ori mai mari decât angajaţii de execuţie. În 2022, şefii au primit în medie 6.328 lei, iar în 2024 au încasat 7.596 lei. În schimb, funcţiile de execuţie au primit 5.587 lei în 2022 şi doar 2.749 lei în 2024” precizează USR. „De ce sunt recompensaţi mai generos cei care conduc şi nu cei care muncesc efectiv zi de zi? Este o întrebare la care ANCOM trebuie să răspundă public. ANCOM vorbeşte despre planuri de performanţă, dar nu spune nimic despre indicatori, evaluatori sau rezultate. Aşa-zisa performanţă rămâne un mister plătit din bani publici”, spune deputatul USR.
Deputatul USR Cezar Drăgoescu subliniază necesitatea transparenţei şi a controlului parlamentar asupra instituţiilor autonome cu bugete uriaşe şi beneficii nejustificate.
El arată că Guvernul a oprit deja acordarea de bonusuri la ANCOM, ANRE şi ASF începând cu 2025 pentru următorii trei ani.
”Într-o perioadă de criză bugetară, instituţiile statului trebuie să dea exemplu de responsabilitate, nu de privilegii mascate în performanţă”, afirmă deputatul USR.