ANCOM: Traficul de internet fix din România a înregistrat anul trecut o creştere cu 51%, cel mobil a crescut cu 30%

internet-laptop-google-calculator-birou-office-pexels pexels.com

Traficul de internet fix din România a înregistrat anul trecut o creştere cu 51%, în timp ce, în cazul internetului mobil, s-a consemnat un salt de 30%, pe o piaţă telecom în care veniturile s-au majorat cu 1%, de la an la an, arată datele statistice publicate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) și citate de Agerpres.

Potrivit sursei citate, la nivel naţional existau 5,7 milioane de conexiuni la internet fix, la sfârşitul anului 2020, în creştere anuală cu 8%. Din numărul total de conexiuni, 4,5 milioane (aproape 80%) reprezentau conexiuni de foarte mare viteză (peste 100 Mbps). În marja creşterii cu 51% a traficului total de internet fix, raportată în 2020, traficul mediu lunar de internet fix/locuitor a fost de 44 GB/lună.

La nivel naţional, în medie, şapte din zece gospodării deţin o conexiune de internet fix, iar împărţit pe segmente acest lucru se traduce astfel: opt din zece gospodării urbane şi şase din zece gospodării rurale. Pe parcursul anului trecut, acest decalaj s-a redus, ritmul de creştere al numărului de conexiuni din rural (+16%) fiind mult peste cel din urban (+4%).

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În funcţie de numărul de conexiuni la internet fix înregistrat la sfârşitul anului anterior, RCS&RDS avea o cotă de piaţă de 59%, Grupul Telekom – de 19%, iar ceilalţi furnizori însumau 22% din total piaţă.

Pe secţiunea de internet mobil, datele ANCOM relevă faptul că, la 31 decembrie 2020, existau în România 20,4 milioane de conexiuni active, mai multe cu 3% comparativ cu intervalul similar din 2019. Din totalul conexiunilor de internet mobil înregistrate la nivel naţional, două treimi (13,6 milioane) erau conexiuni 4G sau 5G (+13%).

Traficul total de internet mobil a crescut cu 30% faţă de 2019, astfel că traficul mediu a ajuns la 4,9 GB/lună/locuitor. În funcţie de numărul de conexiuni active la internet mobil de la finalul anului 2020, Orange avea o cotă de piaţă de 39%, Vodafone – de 25%, în timp ce restul furnizori deţineau, cumulat, o pondere de 36%.

Statistica ANCOM evidenţiază, totodată, că, în România, erau consemnate 22,6 milioane de cartele SIM active de telefonie mobilă, dintre care 60% pe bază de abonament şi 40% pe bază de cartele preplătite.

De asemenea, numărul cartelelor SIM preplătite de telefonie mobilă active a înregistrat o scădere anuală de 6%, în timp ce numărul de cartele SIM cu abonament a crescut cu doar 3%, În acest context, numărul total de cartele SIM active a înregistrat o uşoară scădere de 0,3%.

În 2020, traficul mediu de telefonie mobilă efectuat de către un locuitor a fost de cinci ore şi opt minute/lună, respectiv de 30 SMS-uri/lună, iar traficul total de voce a avut o creştere anuală de 8%.

În perioada analizată, în funcţie de numărul de cartele SIM active la sfârşitul anului trecut, Orange deţinea o cotă de piaţă de 38%, urmată de Vodafone (30%) şi ceilalţi furnizori (32%).

Numărul de linii de acces de telefonie fixă a continuat să scadă pe parcursul anului 2020, ajungând la 3 milioane (-10%), însă traficul de voce a avut prima creştere anuală (+7%) după mulţi ani de scădere, notează arbitrul pieţei locale de telecomunicaţii. Pe segmentul de telefonie fixă, primul loc în funcţie de numărul de abonaţi a fost preluat de RCS&RDS, cu o cotă de piaţă de 39%, urmat de Grupul Telekom cu 38%.

În ceea ce priveşte zona de televiziune, anul trecut existau 7,8 milioane de abonamente la servicii TV, dintre care 5,8 milioane erau abonamente prin cablu. În funcţie de numărul de abonaţi de la sfârşitul anului 2020, RCS&RDS deţinea o cotă de piaţă de 61%, în timp ce Grupul Telekom avea 15%, iar ceilalţi furnizori însumau 24%.

 

Veniturile din sectorul telecom au crescut ușor, cu 1%

La capitolul venituri, sectorul telecom a consemnat o uşoară creştere anuală, de 1%, până la valoarea de 16,7 miliarde de lei (peste 3,4 miliarde de euro), cu o pondere în PIB de 1,6%. În acest sens, telefonia mobilă a generat 39% din totalul veniturilor din piaţă, Internetul (fix şi mobil) 31%, segmentul de retransmisie a programelor TV – o pondere de 14%, celelalte servicii însumând 16%. Venitul lunar din sectorul telecom a fost, în medie, de 72 lei/locuitor, cu un leu mai mult decât media din 2019.

În funcţie de veniturile obţinute în cursul anului trecut, Orange avea o cotă de piaţă de 25%, Vodafone şi Grupul Telekom – câte 24%, iar ceilalţi furnizori – o cotă totală de 26%.

Raportul de date statistice privind piaţa de comunicaţii electronice din România pentru anul 2020 este realizat de ANCOM pe baza datelor statistice raportate semestrial de furnizorii care au obligaţia de a transmite către Autoritate valorile indicatorilor corespunzători categoriilor de servicii conform Deciziei nr. 333/2013.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: